Ion Iliescu: „Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei.” Mama naturala a lui Ion Iliescu Maricica Toma: „Aveam 21 de ani cand m-am casatorit, Ionel a fost primul copil – Pe Ionel, pina la vreo doi ani, l-am crescut eu, pe urma la luat tata-su si l-a dus la soacra-mea. In Oltenita”


Mama naturala a lui Ion Iliescu Maria Toma (vezi poza sus la stanga): “Aveam 21 de ani cand m-am casatorit, Ionel a fost primul copil. Dupa ce l-am nascut, l-a luat tata-su in brate, l-a ridicat in sus si a spus: “presedinte de republica il fac. Pe Ionel, pina la vreo doi ani, l-am crescut eu, pe urma la luat tata-su si l-a dus la soacra-mea. In Oltenita”

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:

“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa fiu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”
Mama naturala a lui Ion Iliescu Maria Serediuc Toma, s-a casatorit cu Alexandru Iliescu in 28 iulie 1929. S-a divortat de Alexandru Iliescu in 1935
Ion Iliescu despre mama sa naturala: “o femeie sarmana, fara surse”, care “traia in casa in care ramasese” dupa ce se despartise de Alexandru Iliescu si “s-a recasatorit cu un sofer”. ” Mama care m-a nascut s-a despartit de tata inaintea nasterii celui de-al doilea frate (Eugen), care a ramas la ea. Eu am ramas la bunici, la parintii tatalui meu. Ea s-a recasatorit, iar taica-miu, cind a revenit, a gasit-o recasatorita, in casa pe care au construit-o impreuna, in Bucurestii Noi, si si-a refacut viata cu cea care a devenit mama mea adoptiva, Maria Iliescu, femeie din Maramures, de pe Valea Izei.”
Pe urmă, pe Pătrăşcanu l-a împuşcat. Pe soţul meu, Gheorghiu-Dej l-a omorât. I-a zis: “ Este declaraţia dată unei publicaţii centrale, în mai 1993, de către mama preşedintelui, Maria Dumitru Toma, fosta Serediuc, fosta Iliescu.

Alexandru Iliescu, alias “Alecu“, alias “Ignat“. Alecu ii spuneau prietenii si cunoscutii, precum Pavel Campeanu, in cartea sa de amintiri. Ignat ii spunea Siguranta, care, se pare, l-a urmarit pas cu pas. Inclusiv pe parcursul unui periplu al lui Alexandru Iliescu prin fosta URSS

Stefan Andrei: Iliescu? Asta a fost un pui de lele! El si-a ucis parintii, domnule! Familia Ceausescu a fost ca si familia lui! Hai sa va spun povestea lui… Cum v-am zis inainte, prin anii’ 60, incepuse marea schimbare. In acest timp, presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) era unu’, Ion Iliescu.

Rep: Cum a ajuns el acolo?

Stefan Andrei: Voi trebuie sa stiti adevarul, ca tanara generatie: relatiile dintre Ion Iliescu si familia Ceausescu au fost niste relatii extraordinare. Adica, pe cand era el baietan, Elena Ceausescu merge la inchisoare la Targu Jiu de mana cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau si el se intalnea cu taica-sau. Elena povestea cum mergeu impreuna; el cu mama lui adoptiva, ca prima l-a parasit, si cu Elena Ceausescu. Schimbau trenul la Filiasi. Si, spunea, Elena: “Dormeam toti intr-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un baiat in pantaloni scurti”. Era in ’43, avea vreo 13 ani. Va dati seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taica-sau, Alexandru Iliescu, si el, si ea, Ceausestii. Chiar se spune ca unchiul lui Iliescu, Eftimie, si el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceausescu.

Obraznicia lui “Ionel”Scandalul cu “Ionel” a inceput cand am plecat in China. Eram in avion si se povestea cum tocmai prinsesem doi colonei de la Oradea ca erau agenti ai sovieticilor, se aflau in legatura cu un ofiter GRU, care avea acoperirea de consul. Amandoi facusera studiile in Uniunea Sovietica. Si Elena Ceausescu zice: “Ti-am zis eu, Nicule, ca mai toti astia care au facut studiile in URSS au fost racolati de rusi!”. La care Iliescu s-a inrosit tot si-a zis: “Dar cei care invata la Londra, despre care Marx a spus ca este citadela capitalului financiar mondial, astia nu pot fi racolati?”.

Se referea la Valentin. Atunci, Elena s-a enervat si i-a zis: “Esti un obraznic! Noi te-am facut ce esti acum si acum profiti ca te stim de mic?!”. Cand ajungem la Beijing, nebunia revolutiei culturale… Primire magistrala, lume puhoi. Ceausescu facea cu mana, Maurer se sprijinea in baston. Si, in spatele lui, mai facea unul cu mana: Ion Iliescu, cu ochelarii de soare pe nas. “Ma, da’ nu ti-e rusine?” – i-a zis Ceausescu dupa – “Tu n-ai simtul masurii? Eu reprezint statul roman, da’ tu, ce reprezinti?” Dupa care, cand am venit de la Hanoi, Iliescu iar a inceput sa-si dea cu parerea despre politica Partidului in teritoriu. Atunci Ceausescu l-a pus la punct. Zice: “Mai Iliescule, ti-ai facut studiile la Moscova dupa care te-am trimis la Praga. De-acolo te-am adus la CC. Dar acum vad ca tu nu-ti cunosti tara. Cum poti sa fii atunci secretar cu propaganda? O sa te trimit in tara, ma!” Si asa a ajuns ce a ajuns, ca dupa aceea sa se razbune pe propriii lui parinti adoptivi… Cum zicea, cand a luat puterea: “Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului stiintific si ale comunismului!”…

Fratii vitregi a lui Ion Iliescu : Eugen, Mircea si Crisan
Ion Iliescu: „am făcut de toate, începând cu mingea de cârpă, de fotbal, pe maidan. Pe vremea mea, când eram la Olteniţa şi aveam opt ani, erau multe terenuri virane. Ăsta era avantajul copilăriei noastre, cam acolo se desfăşura toată energia copilăriei şi a tinereţii. Am jucat şi volei, ping-pong, am înotat, am patinat, am schiat.
La volei trebuia să pierzi neapărat. Ceauşescu îşi permitea să pună mâna pe plasă. Era sportul lui preferat, juca volei totdeauna la vila de la Neptun. N-am fost apropiaţi,Ceauşescu m-a promovat, în 1971 m-a şi măturat.
ţineam cu Rapidul, pentru că eram fiu de ceferist şi am copilărit pe lângă Podul Grant.
Soferul tovarasului Iliescu.

Nea Mitica a plimbat in cariera lui de sofer inca sapte prim-secretari, dar de nici unul nu s-a „lipit” ca de Ion Iliescu, precum acesta din urma nu a tinut mai mult la un alt sofer de la Iasi. Cel putin asa ii place sa lui Dumitru Onofrei sa spuna. Si, scormonind in memorie, gaseste treptat si argumente pentru aceasta lauda. Cinci ani de zile, pe perioada mandatului de prim-secretar la Iasi al lui Iliescu, nea Mitica a fost cel care, zi de zi, mergea cu masina sa-l ia de la locuinta de serviciu, situata in Copou, pe strada Pinului. Daca „tovarasul Iliescu” isi punea in cap sa se ocupe intr-o zi de agricultura, nea Mitica urca la volanul unei masini de teren sovietice. Daca avea „treaba cu industria” sau vizita vreo universitate, mergea cu Mercedes-ul 200. Iar daca primea o delegatie, isi „tragea” masina de protocol, o limuzina Opel. Toate „prim-masinile” Iasului erau negre, si nici un alt sofer din oras nu era mai mindru.
Doamna Nina gatea mai mult fripturi

Mai ales ca aceasta functie i-a permis sa intre si in intimitatea familiei Iliescu. Era invitat adesea sa ia masa acasa la seful sau si, isi aminteste Dumitru Onofrei, mincarea nu era deloc rea. „Avea, ca toti prim-secretarii, mincarea asigurata de la cantina partidului, dar gatea mult si doamna Nina. Facea mai mult fripturi, doar pe atunci domnul Iliescu era tinar”, spune Dumitru Onofrei. Sotia prim-secretarului, inginer specialist in oxidarea metalelor, „era salariata la o intreprindere din Bucuresti, dar avea de facut lucrari acasa”, si de aceea, dupa cum sustine nea Mitica, nu prea iesea in lume. Citeodata o ducea si pe ea cu masina la Bucuresti, cind aceasta avea treaba in capitala. Si, slava Domnului, spune nea Mitica, de citeva ori a insotit familia Iliescu si la mare, in concediu, unde erau cazati intr-o vila de protocol la Neptun.

Curticeanu ni-l prezinta, intr-o serie de excelente portrete, pe Ion Iliescu. Elena Ceausescu i-a povestit ca „il considera pe Nelu propriul ei copil”, adaugind: „Cind era inca un copil, eu l-am dus de mina prin puscarii sa duca pachete lui taica-su…”. Acelasi Iliescu se caciulea in fata lui Curticeanu, rugindu-l sa-i inlesneasca o „intrare” la Ceausescu. A fost primit in audienta, predindu-i lui Ceausescu o scrisoare din partea unui unchi al sau care vorbeste foarte frumos despre „tovarasul”.
Iliescu are in acte un frate necunoscut

Potrivit unui document din arhiva fabricii IAR Ghimbav, tatal lui Ion Iliescu mai avea un copil despre care nu s-a vorbit niciodata. Mai mult decit atit, Iliescu sustine ca n-a stiut nimic despre existenta acestui frate mai mare.
Ion Iliescu sustine ca s-a nascut pe 3 martie 1930 si ca este cel mai mare copil al lui Alexandru Iliescu. Documentele aflate in arhiva IAR Brasov atesta insa ca tatal sau a locuit in Brasov impreuna cu sotia si un copil timp de cel putin doua luni, in 1928.

Datele se bat cap in cap
In interviul acordat lui Vladimir Tismaneanu si publicat in volumul „Marele soc”, Ion Iliescu a vorbit si despre familia sa

Referindu-se la tatal sau spunea ca: „Inca din tinerete s-a apropiat de miscarea docherilor din Portul Oltenita. S-a angajat la caile ferate ca fochist, o vreme, apoi ca mecanic de locomotiva. Dupa aceea si-a cautat de lucru la ateliere; a fost o vreme la Atelierele CFR-triaj din Bucuresti, in perioada crizei economice de la sfirsitul anilor 20 si inceputul anilor 30, iar vreo doi ani de zile a lucrat la Brasov, la IAR”.

Intr-adevar, in arhivele IAR din perioada 1926-1932, pastrate la Uzina Tractorul din Brasov, figureaza numele lui Alexandru Iliescu, nascut in Oltenita, jud. Ilfov, la 20 septembrie 1901. In dosar se mai precizeaza ca acesta avea domiciliul in Oltenita si se angajase ca ajustor la IAR, sectia motoare. La noul loc de munca a prezentat livretul militar de la Reg. 2 CFR. Conform documentului, Alexandru Iliescu nu a lucrat doi ani in fabrica brasoveana, cum spunea fiul sau, ci numai doua luni si jumatate. „Data intrarii in Fabrica” este 25 iulie 1928. „Data iesirii din Fabrica” este 9 octombrie 1928. Tot acolo este mentionata si situatia familiala a lui Alexandru Iliescu: casatorit, cu un copil.
Tacere sau greseala?

Lumea libera”, un ziar care apare la New York, a publicat in premiera in 1990, biografia presedintelui. „Presedintele este nascut in 3 martie 1930, la Oltenita, fiind botezat pe 27 martie in acelasi an, la trei zile dupa cununia religioasa a parintilor”. A fost primul copil al sotilor Alexandru si Maria Iliescu, care s-au casatorit in 1929. Atunci cine este copilul, fata sau baiat, cu care Alexandru Iliescu a venit in Brasov in 1928? E posibil ca in registrul din 1928 sa apara chiar Ion Iliescu, ceea ce ar insemna ca fostul presedinte este mai batrin cu cel putin doi ani. Dar Iliescu sustine cu tarie ca s-a nascut in 1930. Sau copilul din registru IAR poate fi un frate al fostului presedinte. Despre care nu se vorbeste
Cotidianul 22 noiebrie 2005
–––––––
Iliescu se lauda ca facea instructie cu Securitatea (Cotidianu – 03 Ian 2007 de Radu Calin Cristea)Aveam influenta asupra Securitatii”, a marturisit ieri fostul lider comunist Ion Iliescu, vorbind despre securisti si deconspirare.
Armand Gosu: „Ar trebui sa taca sau sa-si ceara iertare”
Istoricul Armand Gosu e de parere ca Ion Iliescu nu este abilitat sa vorbeasca despre dosarele Securitatii atit timp cit, vreme de 15 ani, s-a opus acestui demers. „Cita vreme Ion Iliescu a fost cel care s-a impotrivit cu inversunare un deceniu si jumatate deschiderii dosarelor Securitatii, operatiune care ar fi trebuit facuta la inceputul anilor �90, cita vreme sub Iliescu s-au ars dosare la Berevoiesti, punindu-i la adapost pe unii de judecata publicului, cita vreme securisti de frunte ai regimului Ceausescu au facut cariere fulminante in vremea lui Iliescu, cita vreme toate institutiile centrale au fost infiltrate de ofiteri SRI si SIE, dupa modelul vechii Securitati, cita vreme a aprobat tacit scurgerile de informatii din dosare pentru a santaja persoane publice din opozitie, el ar trebui sa taca. Sau sa-si puna cenusa in cap si sa-si ceara iertare ca a blocat vreme de peste un deceniu accesul la dosare”, afirma Armand Gosu.
13 august 2006 Cotidianul
Ion Iliescu: “Tatal meu (…) a fost primul copil dintr-o familie de cinci baieti, singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile scolii de Arte si Meserii din Oltenita. Cand bunicul meu a cazut prizonier pe front, tata s-a inscris voluntar in armata. Drept recompensa, dupa terminarea razboiului, noi am primit un loc de casa, pe care l-am transformat in gradina. Este singura amintire pe care o mai am de la bunici.”

Ion Iliescu avea doua matuse, Aristita si Vergina.
“Am convieţuit cu ţiganii în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească“, a explicat Iliescu.

El a arătat că, înainte de anul 1950, se ofereau ţiganilor lăutari anumite “condiţiuni”, date de faptul că aceştia îşi desfăşurau activitatea în cârciumile de pe lângă magaziile de cereale.

“Când s-a dezvoltat industria în oraş, au dispărut cârciumile. După anii 1950 a fost o schimbare de raporturi de forţe. Lăutarii au intrat într-o situaţie mai delicată, neavând debuşeu. În schimb ţiganii muncitori – fierari, lucrau în lemn, creşteau bivoliţe, spoiau pingiri, cositoreau vasele din cupru – şi-au găsit posibilitatea să se integreze. A apărut şantierul naval, mulţi s-au integrat, au deveni sudori, meseriaşi. Femeile şi-au găsit de lucru într-o filatură, s-a schimbat raportul dintre ei. Aceştia au prosperat, şi-au construit case noi”, a spus Iliescu.

El a arătat că situaţia actuală din Olteniţa este diferită, întrucât şantierul naval este aproape închis, iar filatura a dispărut.
Ion Mihai Pacepa: “Ceauşescu, care ştia de la U.M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U.M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U.M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu.”

––––––––––––-
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Ion Iliescu: Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Va dati seama ca nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina). Si altii afirma acelasi lucru, probabil cu bune intentii.

Sugestia “ca mi-ar fi fost teama” si “am asteptat un moment favorabil” nu are temei. Asa cum semnaleaza si Victor momentele cele mai grele au inceput in seara de 22 Decembrie . Eu nu exagerez cand afirm in ce conditii am elaborat Comunicatul catre Tara al CFSN si l-am prezentat la Televiziunea Romana.

Afirmatia, precum ca “in CFSN s-ar fi adunat “oameni cunoscuti” sunt deasemeni fara temei. Cu exceptia unor nume vehiculate la Europa Libera, cei mai multi erau necunoscuti celor mai multor dintre noi. Din cei 39 membri nici eu nu cunosteam mai mult de cca. 10 – chiar si cu acestia fara sa fi avut legaturi anterioare apropiate.

Si mai hazardata si vadit necinstita este afirmatia ca in Decembrie ’89 ar fi preluat puterea “esalonul 2” al PCR. Acest punct de vedere a fost vehiculat de opozitia politica, nascuta pe parcursul apropierii de campania electorala din 1990, sustinuta si de unele cercuri politice din exterior. Prezenta unor oameni care avusesera candva raspunderi politice sau de stat (ca Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Silviu Brucan sau subsemnatul). Dar, toti, eliminati inca din anii ’60-’70 din cercurile conducatoare si marginalizati, nu inseamna deloc “esalonul 2” . Altminteri, in miscarea de masa care a dus la rasturnarea lui Ceausescu, o mare majoritate a participantilor erau membri de partid, ceeace era semnificativ pentru caracterul atotcuprinzator al acestei revolte populare.
9.- Apreciez mesajul transmis de ayatristan privind cei peste 200 de copilasi orfani, ingrijiti si crescuti cu drag de preotul Nicolae Tanase, la Valea Plopului, care au nevoie de ajutor din partea celor ce pot si vor sa-i ajute.
––––––––

Ion Iliescu pe blogul sau : 6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-
(pai daca Iliescu „facea jocurui” cu securitatea de ce nu s-a jucat cu ei si in 17 decembrie sau in 22 decembrie1989?)
––
de Ion I. Iliescu

Maria Toma Serediuc mama naturala a lui Iliescu la stanga

Viaţa mea – cum am devenit comunist, cum am rămas ce-am fost

Vine o vreme când fiecare trebuie să-şi facă bilanţul, să-şi scrie adevărata biografie, înainte de sosirea iminentului sfârşit, până nu apucă alţii să ţi-o facă. Am spus-o şi o repet, voi ieşi din politică doar cu picioarele înainte, asta nu înseamnă însă că trebuie să ne băgăm picioarele în noua generaţie: Ponta este într-adevăr cam cârlan şi cam fără minte pentru vârsta sa – are şi preferinţe sexuale pe care nu pot să le comentez, eu la vârsta lui rupeam în două, pe şantierele tineretului din Albania, rusoaice trupeşe şi albaneze negricioase, ca ţigăncile de pe strada mea din Olţeniţa, dar asta e… cârlanul până creşte şi termină de supt de la cei mai în vârstă, ca mine, mai dă şi el din copite, mai împunge, ce să-i faci, tinereţea revoluţionară scuză multe.
A sosit momentul să fixez în scris, pentru eternitate, vorba lui Volodea Tismăneanu, băietul Ciungului (pour le conaisseurs), fostul meu camarad din tinereţea bolşevică, sinergia faptelor care m-au preumblat prin meandrele concretului – de la începuturile şi originile de familie, până la, sper, viitorul bust monumental din sediul PSD, că mi-e clar deja că Băsescu va pune beţe în roate ideii instalării bustului meu, după obştescul sfârşit, în grădina Cotroceniului, palatul în care mă tem că barbarul acesta se va eterniza, mai ales că suspendarea asta nu cred că va aduce rezultatele scontate, a venit prea pe nepregătite şi, ca de obicei, profesorul Voiculescu va da chix, aşa cum ne-a obişnuit. Bine, el nici nu prea s-a descurcat în politică, ca de obicei îi va ieşi 1 la sută din ce spera, dacă nu eram eu să-l ridic în Parlament, rămânea pe veci un nimeni pe banii lui nea Nicu. Oricât ar părea de ciudat, familiaritatea mea cu Ceauşescu este un fapt, deşi nu mulţi cunosc istoria mea de familie, sunt unii care au ştiut că practic Ceauşescu, mai ales Elena, mă adoptase cumva.
Este o istorie complicată – are şi unele note de intimitate pe care nu aş vrea să le detaliez aici, mai ales că fostul ministru de Externe al lui Ceauşescu, Ştefan Andrei, a povestit unor derbedei (animale) din presă că dormeam la picioarele Elenei Ceauşescu, ceea ce era adevărat, însă conotaţia denotativă a unei ştiri de tipul „Iliescu în pat cu Ceauşeasca“ nu acoperă pe deplin adevărul gol-goluţ. Eu eram micuţ pe vremea aceea, iar Elena mă lua cu dânsa pe când îl vizita pe Nicolae la puşcăria unde se afla şi taică-meu, închis pentru convingeri progresiste. Elena lua de cu seară o gazdă în apropierea penitenciarului şi, fireşte, dormeam în acelaşi pat mai mulţi, deoarece ea mai primea câte un muncitor zdravăn în odaie, eu eram ciucit la picioarele lor şi eram deseori, dimineaţa, plin de zgârieturi pe nas de la unghiile strâmbe şi cioturoase – am acumulat unele frustrări în acele nopţi, mai ales că din când în când câte un muncitor se mai plictisea de Elena şi vă imaginaţi prin ce treceam eu, până să înţeleg, maturizându-mă, că a fi bisexual nu este o ruşine, ba chiar poţi deveni sursă de inspiraţie pentru un tânăr piţi superb, comunist avântat cum eram şi eu la vârsta sa, Dragoş Bucurenci, educat deja bine de tot de bunul meu prieten din vremea Tescaniului, Andrei Pleşu.

Bunicii, Rusia, Olteniţa

Încă mă marchează trecutul şi istoriile neplăcute legate de mama mea. Poate din acest motiv am simţit nevoia să-i omor pe Ceauşeşti, părinţii mei adoptivi, pentru că râvneam în ascuns să-mi omor mama care m-a parăsit pentru că eram prea negru cică până şi pentru criteriile sale obscurantiste. Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Înainte de anul 1950, se ofereau ţiganilor lăutari anumite condiţiuni privilegiate, date de faptul că aceştia îşi desfăşurau activitatea lucrativă în cârciumile de pe lângă magaziile de cereale.
Însă, când s-a dezvoltat industria în oraş, au dispărut cârciumile, a apărut şantierul naval, mulţi s-au integrat, ciordind tablă şi feronerie, ca şi acum. Aceştia au prosperat, şi-au construit case noi. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor.
N-am apucat să-mi cunosc toate neamurile, ştiu însă că bunelul, Vasili Ivanovici, era bolşevic, fost puşcăriaş, evreu fugit din Rusia deoarece era urmărit şi persecutat de poliţia ţaristă, sinistra Ohrana. Progresist de felul său, bunicul s-a stabilit la Olteniţa în jurul anului 1895, unde a intrat argat şi băiat de prăvălie la un grec, zis Ţăndărică, care avea locanta pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 1 (fosta Ţigănie, nr. 4). Probabil după 1900, pentru a se integra şi a se deosebi de mulţimea de muscali care se pripăşiseră prin zonă, Vasili Ivanovici şi-a schimbat numele în Iliescu. S-a încurcat cu sora cârciumarului vecin prăvăliei grecului la care lucra – omul avea cârciuma pe strada I. H. Rădulescu, nr. 2, şi se numea Anghel Savu. Vasili s-a luat cu Maria Savu, sora lui Anghel, pe undeva prin 1901. Anghel Savu era fugit din Bulgaria, peste Dunăre şi stabilit la Olteniţa. Acesta avea ceva stare şi i-a făcut Mariei şi lui Vasili o dugheană în care vindeau de toate, tutun, ace, brice, carice, situată pe strada I. H. Rădulescu, la nr. 6-8.
Vasili Iliescu (fost Ivanovici) şi Maria (fosta Savu) au avut doi băieţi şi două fete – Aristiţa şi Vergina. Cei doi băieţi au devenit bolşevici de mici – Alexandru – tatăl meu, şi Eftimie, unchiul meu, ulterior instruit în U.R.S.S. Eftimie a devenit cadru de Securitate şi a fost condamnat pentru crimă, la un moment dat. A sfârşit nu se ştie pe unde, în ce puşcărie. Bunelul, Vasili Ivanovici, avea ceva instrucţie, tot pe tipar bolşevic desigur, şi fusese bun prieten cu Constantin Dobrogeanu Gherea, şi acesta tot de aceeaşi origine cu bunelul, tot venit din Rusia (pe numele său adevărat se chema Katz).
Eu am fost un autodidact, iar copilăria mi-am petrecut-o în casa bunicului – Vasile Iliescu (Ivanovici) – la Olteniţa, cum am zis, tata fiind la închisoare. Până să intre la închisoare pentru vederile sale progresiste, tatăl meu a fost singurul care a urmat cele patru clase elementare şi cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Olteniţa.

Mama care m-a părăsit de mic

Mama care m-a născut, Maricica, era o femeie sărmană, fără resurse (analfabetă adică), bulgăroaică, care vorbea prost româneşte, dar se pare că era cam arzoaică, rea de muscă cum ar zice Andrei Pleşu. Tata s-a căsătorit în 1929 cu Maricica, care era fata lelei Stoica, din neamul căldărarilor din Olteniţa veniţi tocmai din Bulgaria, ce locuiau pe o stradă paralelă cu adresa prăvăliei bunicului de pe strada I. H. Radulescu. Nu se ştie cine a fost tatăl ei, dar ea s-a despărţit de tata înaintea naşterii celui de-al doilea frate (Eugen), care a rămas la ea. Eu am rămas la bunici, la părinţii tatălui meu.
Tata avea mai multe nume, i se spunea „Alecu“, de către prieteni, cum era filozoful de stânga (comunist adică) Pavel Câmpeanu, care spunea că mai avea un alias, un nick: „Ignat“. Ignat îi spunea, am aflat ulterior, Siguranţa, care l-a urmărit pas cu pas inclusiv pe parcursul unui periplu prin fosta URSS. Era foarte însufleţit de idealurile revoluţionare şi mai ales pe Lenin îl iubea foarte mult. Când m-am născut, la 3 martie 1930, mi-a spus micul Ilici, şi apoi, în acelaşi an, a fugit pe urmele lui Vladimir Ilici Lenin, în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.
În decembrie 1931, tata a participat la Congresul al V-lea al P.C.d.R., ţinut la Gorikovo (lângă Moscova), şi a fost ales, la acest congres, în Comitetul Central al partidului aflat sub aripa Komintern-ului. Rezoluţia finală stabilea drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezmembrarea statului unitar român, motiv pentru care tatăl meu nu era prea bine văzut de agenţii tenebroasei Siguranţe, aşa cum şi eu, peste ani, am devenit ţinta temutei Securităţi tot pentru că eram prea bine văzut de tovarăşii ruşi de la Moscova.

Tata şi moştenirea sa

Alexandru Iliescu a dus în Rusia activitate conspirativă împotriva României, fiind Kominternist şi NKVD-ist, omul lui Stalin. Casa noastră din Olteniţa era şi casa conspirativă – a Komintern-ului şi NKVD-ului, iar agenţii ruşi plăteau toate angaralele. În 1935, tata s-a întors din Rusia şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru trădare de ţară, cică, deoarece milita pentru dezmembrarea României şi trecerea Basarabiei la ruşi, aşa cum este ea şi astăzi, ceea ce arată că moştenirea familiei mele este încă vie.
Mama l-a părăsit atunci şi s-a cuplat cu un şofer parcă, şi de atunci n-am mai ştiut nimic de ea, eu trăind în casa bunicului. În acea perioadă, am avut parte de apropierea de familia de ilegalişti Elena şi Nicolae Ceuşescu, care după 1945, după moartea tatălui meu natural, m-au adoptat practic, deoarece aşa era atunci moda între comunişti.
În perioada puşcăriei, între două intrări, tata s-a încurcat cu Maria, amanta unuia Ivănuş, un bolşevic care se afla în închisoare cu el. Cu Maria, Alexandru a făcut un copil din flori, Eugen, fratele meu vitreg, care a devenit şi el securist ca şi unchiul Eftimie.
, ţigancă din Maramureş, sora bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţii mei vitregi Mircea şi Crişan – veri primari ai lui Cioabă. Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt – director adjunct la IRSOP. Mama mea vitregă a fost, după 1944, servitoare şi bucătăreasă la Ana Pauker. După 1945, Dej a alfabetizat-o şi a trimis-o la Agenţia Economică de la Sofia, unde a stat multă vreme. De la Sofia, Dej a trimis-o la Agenţia Economică de la Moscova, dar a fost retrasă şi a activat la Centrală, la Comerţul Exterior, cu binecuvântarea Anei Pauker, care conducea Externele. A ieşit la pensie ca directoare la Direcţia Generală a Vămilor. Îmi aduc aminte că, peste ani, la recepţiile date de Ceauşescu, mergeam cu mama, care avea dosar foarte bun. Nina, soţia mea, stătea acasă ca şi acum, când mai toată ziua stă pe blog

Ana Pauker impreuna cu Regele Mihai

În 1940, tata a lăsat-o pe Maria cu plodul de gât şi s-a căsătorit cu Mariţa

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: