Geoana le-a marturisit americanilor ca s-a intalnit de doua ori in secret cu Basescu inainte de suspendarea din 2007 si ca partidul „l-ar omori” daca afla. Catre ambasador: ”I am number one in Romania today”


”Ambasadorul, insotit de Polcouns, s-a intalnit, pe data de 20 aprilie, cu liderul PSD Mircea Geoana. Intalnirea a fost la cererea lui Geoana. El a inceput prin a declara ca si-a dat toata silinta sa gaseasca o solutie amiabila prin care sa nu se ajunga la suspendarea presedintelui Basescu”, se arata intr-o telegrama din 2007 clasificata Confidential. Geoana le-a spus americanilor ca s-a intalnit in secret cu Basescu de doua ori, pe propriul risc, si ca oamenii din partid ”m-ar omori” daca ar afla de intalniri”. Subiectul telegramei: ”Liderul PSD Mircea Geoana despre suspendarea presedintelui: Sunt number one astazi in Romania!”.

Potrivit telegramei, Geoana a mentionat ca negocierile s-au concentrat pe trei teme majore, ”inclusiv o intelegere ca PSD sa renunte la actiunea de suspendare a presedintelui in schimbul unor scuze publice din partea presedintelui, in care sa spuna ca – fiind bine intentionat – actiunile sale au intrecut, poate, masura; presedintele ar mai fi trebuit de asemenea ”sa garanteze” ca a auzit mesajul Parlamentului si sa promita sa implice Parlamentul intr-un mod pozitiv.”

Reprezentantii ambasadei SUA la Bucuresti noteaza: ”Ultima parte a intelegerii, potrivit lui Geoana, ar fi fost acceptarea unui ”Mare Proiect National”, care sa includa un efort de revizuire a constitutiei, introducerea votului uninominal, descentralizarea functiei publice, un plan accelerat de investitii in autostrazi, infrastructura si de crestere a capacitatii de absorbtie a fondurilor UE. Telegrama il citeaza pe Geoana, care ar fi spus ca ”scopul intelegerii ar fi depolitizarea administratiei publice si transformarea ”energiei negative” a suspendarii in ceva pozitiv.”

Potrivit telegramei, ”ambasadorul i-a multumit lui Geoana pentru informatii, si a precizat, despre vizita la Washington planificata de Geoana, ca perceptia este esentiala: nu doream sa dam impresia ca Washingtonul a avut un rol in ceea ce tocmai s-a petrecut, ca optam intre doua parti si ca intervenim pentru victoria cuiva. Geoana a raspuns ca intelege bine sensibilitatile legate de vizita, ca nu se grabeste sa mearga la Washington si ca a dorit ca prietenii si aliatii sai sa-i asculte mesajul in mod direct.(…) Geoana a incheiat – desi in mod evident dezamagit – ”Renunt la vizita. Pot sa pun mana pe telefon oricand si sa-i sun pe JD si pe Dan Fried”.

Potrivit telegramei, ”Geoana a adaugat ca este de departe mai bun decat oricare alt expert in probleme de politica externa din cabinetul Tariceanu si ca doreste sa-si puna expertiza in slujba Romaniei. Geoana a spus de-a dreptul: ”daca va simtiti mai confortabili cu alta echipa la guvern, capabila sa demonstreze ca proiectele transatlantice continua” , atunci el e gata sa se implice ”chiar daca nu e in interesul meu”.

Reprezentantii ambasadei mentioneaza ca ”Geoana a precizat ca i-ar fi mult mai usor ”sa se relaxeze avand telecomanda guvernului in mana, asa cum fac astazi”.

In final, se mai arata in telegrama, ”Geoana a remarcat ca n-ar mai trebui tratat ca ”baiatul rau” al Romaniei, adaugand, ”Sunt numarul unu in Romania astazi, si sunt indreptatit sa-mi folosesc puterea”. Intr-o alta telegrama, trimisa in 2009, in urma unei intalniri intre Mircea Geoana si doi reprezentanti ai ambasadei SUA la Bucuresti, Mircea Geoana se lauda astfel: ”Viziunea mea este mai mare decat a lui Basescu”.

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: