Ceauşescu, 23 de minute la „ia-mă, nene!“ Vasile Maluţan Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie”.


A ajuns la marginea drumului, aşteptând o maşină la ocazie. Cu două ore înainte tremurau toţi de frica lui! Lăsat în câmp de elicopterul prezidenţial, după ce a călătorit în fotoliu VIP, „nea Nicu” a căutat disperat un mijloc de transport care să-l ia din pustietate.

Vineri, 22 decembrie 1989. După decolarea de la Snagov, deşi se afla într-o situaţie critică, Nicolae Ceauşescu n-a vrut să ajungă nici la baza flotilei prezidenţiale de la Otopeni, nici în unitatea militară de la Boteni, judeţul Dâmboviţa. El a preferat ca elicopterul pilotat de Vasile Maluţan să-şi continue zborul spre necunoscut şi, apoi, să aterizeze într-un lan de orz.

Nicolae Ceauşescu: „Ia spune, mă, ce sate am demolat eu?“

Astfel, la ora 13.09, la exact o oră de la plecarea de pe sediul CC al PCR, „marele conducător” se afla în câmp, la sud-est de satul Sălcuţa, situat lângă oraşul Titu. Ce era de făcut? Şi, mai ales, încotro s-o ia? Situaţia devenise disperată de când, cu câteva minute înainte, Televiziunea şi Radioul asmuţeau populaţia împotriva „odiosului dictator” şi a „sinistrei sale soţii”. De aici până la linşaj mai era doar un pas.

Abandonaţi la marginea drumului Bucureşti-Titu-Găeşti-Piteşti, Nicolae şi Elena Ceauşescu mai aveau de partea lor doar cele două gărzi de corp: maiorul Florian Raţ şi căpitanul Marian Rusu, din Direcţia a V-a a Securităţii.

„Băi, tu chiar nu serveşti cauza?”

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Rusu a stat, aşa, mai lângă ei, să le asigure o oarecare gardă. Raţ a oprit nişte maşini. Primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu. După aceea s-a oprit o maşină roşie, care venea dinspre Bucureşti, cu trei bărbaţi şi o femeie cu căciulă de blană. Soţii Ceauşescu nu s-au urcat la ăia, deşi oamenii, după gesturi, îi pofteau”. În acest timp, Ceauşeştii stăteau la marginea şoselei, la adăpostul unui salcâm. Vasile Maluţan a mai rămas în preajma lor câteva minute. La un moment dat, secundul Mihai Ştefan zice: «Vedeţi că vă cheamă Ceauşescu». «Ce mai vrea, mă? Gata, am terminat!».

«Nu, serios, insistă să mergeţi, face din mână». M-am dat jos, m-am dus la el. Zice: «Băi, tu chiar nu serveşti cauza?» «Păi, care cauză? Nu ştiu dacă am avut o cauză comună». La care a dat a lehamite din mână, zicând: «Şi acum, ce faci?». «Păi, mă întorc la unitate. Ducem echipajul şi elicopterul la unitate, la Otopeni». Mi-a întins mâna, am dat mâna cu el, i-am urat noroc. Madam Ceauşescu zice: «Păi, şi cum ne laşi pe noi aşa?». «Păi – zic -, n-avem ce face. Ne ridicăm în aer şi ne fac ăştia ţăndări». El mi-a mai zis atât: «Vezi, nu spui nimic unde suntem şi ce facem!». Apoi am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni. Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie”.

Eroare! Ceauşeştii nu s-au urcat în acea maşină roşie, ci într-o altă Dacie, tot roşie, care avea să vină din sens invers (dinspre Titu) şi care nu avea patru pasageri, ci unul singur.

Misteriosul doctor Decă

Maiorul Florian Raţ (acum decedat) a povestit Comisiei „Decembrie 1989″, în 1995, cum au ajuns Ceauşeştii în maşina doctorului Decă. „Am văzut undeva pe dreapta un cetăţean cu un Ford Taunus oprit şi m-am dus să discut cu el. L-am întrebat dacă are benzină şi poate să ne ducă până la Târgovişte. Între timp, mă strigă Marian şi îmi spune că s-a oferit un domn să ne ducă. Am văzut că era o Dacie roşie care venise dinspre Găeşti şi o întorsese cam la 30 de grade. În maşină era un cetăţean cu o căciulă de blană şi palton. Şoferul a zis că ne dă cheile dacă vrem să conducem noi, dar Ceauşescu a zis să meargă el, că e maşina lui. După ce s-au urcat Nicolae şi Elena Ceauşescu, Rusu Marian a zis să mă urc eu, că el a făcut rost de altă maşină. Pe drum, şoferul a zis că este doctorul Decă şi că o rudă a lui este blănar la Ceauşescu. S-a oferit să-i ducă până la Târgovişte”.

Căpitanul Marian Rusu a redat astfel acele momente: „Ceauşescu a felicitat echipajul şi a dat mâna cu Maluţan. Ne-am îndreptat către şosea, unde deja opriseră maşini. Era clar pentru noi că trebuia să continuăm drumul pe roţi. Pe jos nu puteam merge. Unul dintre şoferii care opriseră s-a apropiat de Nicolae şi de Elena Ceauşescu şi le-a spus că se numeşte Decă şi că este văr cu blănarul lor, Săndulescu. Acest Decă s-a oferit să-i ducă el cu maşina”.

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase.

Preşedintele nimănui

Apariţia elicopterului în zonă a stârnit curiozitatea sătenilor şi a lucrătorilor de la fermele din apropiere. Unii oameni aflaţi în trafic au oprit şi ei, la marginea drumului, să-l vadă pe şeful statului cum îşi încearcă norocul la „ia-mă, nene!”. Cei mai mulţi şi-l amintesc pe fugar astfel: nebărbierit, speriat, cu mâinile încleştate şi cu vocea tremurândă.

Cei care veneau la faţa locului, din curiozitate sau mânaţi de ură, îşi făceau planuri cum să pună mâna pe cuplul dictatorial. Unul dintre cei aduşi de destin faţă în faţă cu „nea Nicu”, inginerul Marius Popescu, şef de fermă la Potlogi, lângă Sălcuţa, venea – alături de un coleg şi o colegă – în remorca unui tractor. Aducea de la Banca Agricolă, din Titu, salariul pe decembrie al subordonaţilor săi. Se apropiau Sărbătorile şi oamenii aveau nevoie de bani.

Elena Ceauşescu

Ajuns în dreptul elicopterului „parcat” în cultura de orz, inginerul Popescu s-a frecat la ochi. „Cum ne-am uitat mai bine, lângă elicopter – două cadre militare, comandantul şi adjunctul elicopterului … Şi ce am surprins? O linişte deplină… şi doi bătrânei. Erau Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena. Se vedeau căciula lui «nea Nicu» şi blana de pe Leana. Şi-mi zic: «Ăia la Bucureşti închid porturile, aeroporturile şi vămile, iar nea Nicu – uite-l la Titu, să facă stare de vegetaţie cu orzul IAS-ului!”, se amuză inginerul Popescu.

Mirajul coletului cu milioane de dolari

Înainte ca elicopterul Dauphin să decoleze spre Bucureşti, inginerul Marius Popescu a surprins un moment care a rămas o enigmă până astăzi. „După ce au coborât, maiorul Florian Raţ a luat din elicopter un colet de formă paralelipipedică, pe care l-a pus lângă un salcâm de la marginea drumului. După efortul maiorului, un om destul de solid, coletul avea, cred, cam 15-20 de kilograme. Era învelit într-o pânză albă, bine muchiat – domn’e, colţuri ca la un stâlp de lucrat la grinda casei. Dimensiuni: 70 pe 40 pe 30 de centimetri”.

Peste mai puţin de o jumătate de oră, pachetul ajungea în portbagajul doctorului Decă, primul şofer de ocazie al Ceauşeştilor.

Se prea poate ca respectivul colet – adus de dictatori de la Palatul Snagov – să fi schimbat viaţa unui medic navetist. Inginerul Popescu bănuieşte că în pachetul cel greu se găsea o sumă mare de bani: „Cred – aşa, după mărimea lui – că erau vreo patru milioane de dolari”. Popescu evocă o întâmplare din luna următoare: „Pe 17 ianuarie 1990, doctorul Decă a plecat în America. A trecut pe la Otopeni cu un copil, cu un cărucior din ăsta pe două roţi. L-a tras prin Otopeni, s-a dus cu el şi nu l-a controlat nimeni”. Inginerul Popescu îşi însoţeşte demonstraţia cu o întrebare retorică: „A mai auzit cineva ceva de doctorul Decă? S-a topit în America! Nici nu-i de mirare – cu aşa bani…”

Nicolae Ceauşescu

Dar, toate la vremea lor!

Primul plan de capturare

Între timp, în apropierea dictatorilor încep să apară, de peste câmp, oameni de la fermele din zonă. Mai vechi la faţa locului, inginerul Popescu era în căutare de aliaţi pentru a-i captura pe Ceauşeşti. Cel puţin aşa susţine el. Căpitanul Rusu, aghiotantul Elenei, patrula pe axul drumului în căutarea unei maşini. În apropierea dictatorilor se afla maiorul Raţ.

„La un moment dat, m-am apropiat de Ceauşescu în speranţa că gata, zic, ăsta e la ocazie şi chiar să-l suim în remorca noastră să-l ducem undeva. A apărut peste câmp şi un grup de muncitori de la Avicola Titu, Ferma 5. Le-am spus despre ce e vorba. Zic: «Mă! Hai să-i prindem, că i-a lăsat elicopterul aicea, a fugit şi uite, lui îi tremură barba, ea e înnebunită».

I-am spus tractoristului meu să tragă tractorul şi să blocheze drumul. În timpul ăsta s-au văzut ghinturile armei sub scurta lui Raţ. Tractoristul s-a oprit, iar muncitorii de la Ferma 5 s-au speriat şi ei. A luat fiecare câte un salcâm, de pe marginea drumului, în braţe. Doar câte un ochi, aşa, se mai vedea spre şosea”, mai povesteşte Popescu.

Zdrobiţi de pasarelă sau ascunşi în beci

Inginerul Popescu aproape că-şi pierduse speranţa. Apare la faţa locului un alt personaj de-al locului: inginerul Nicolae Vlad, şeful Fermei 7 de la Sălcuţa. Momentul e redat tot de inginerul Marius Popescu: „Vorbesc cu el: «Uite, ăştia stau la ocazie». I-am spus tot ce s-a întâmplat acolo, iar el zice: «Hai să-i ducem cu maşina mea!» . Zic: «Mă, fii atent! Dacă se suie la tine în maşină, îi dăm de pasarela de la Produleşti, că văd că sunt porniţi să se ducă încolo». Aveam de gând să ne aruncăm cu maşina de pe pasarelă, cu Ceauşescu în ea. Căpitanul Rusu îmi spusese că vrea să ajungă spre Piteşti. Şi-i zic: «Ai încredere în mine!». Dar maiorul Raţ şi-a dat seama că-i lucrătură şi nu a vrut să-i lase cu noi pe «nea Nicu» şi pe Leana. Ei făceau ce le spunea maiorul. De capturat nu se mai punea problema, că maiorul avea arme. Deci, muncitorii mă abandonaseră, erau după salcâmi, rămăsesem eu cu Vlad”.

Furia anticeauşistă a inginerului Popescu avea rădăcini vechi. Fiu de preot interbelic, el avusese de suferit şi în şcoli, şi ca inginer. În plus, vizitele lui Ion Dincă – vestitul „Te-leagă” – îl terorizaseră. O dată s-a trezit chiar cu cătuşe la mâini, fără să fie vorba despre vreo judecată.

Pornit împotriva lui Ceauşescu era şi inginerul Nicolae Vlad. Acesta avea alt plan. „M-am dus la Ceauşescu şi i-am spus: «Domnule Ceauşescu, vreţi să mergeţi undeva?». Avea nişte ochi ca unghia mea, negri, perfect rotunzi, te pătrundeau. N-a schiţat nimic, mi-a răspuns aşa: «Da. O să merg. Dar mai rămân. Da. O să merg». Eu voiam să-i iau şi să-i pitesc. Să-i duc la socrii mei în pivniţă, la Gura Foii, lângă Găeşti, că socrul meu era preot şi-i era tare drag de ăştia, că i-au luat tot comuniştii”, povesteşte inginerul Vlad.

Opţiunea Decă

Până la urmă, Ceauşeştii n-au ajuns nici în remorca inginerului Popescu, nici în Dacia albă a inginerului Vlad. Au urcat în Dacia roşie a doctorului Decă şi au pornit spre Titu, de unde aveau două variante: spre Găeşti – Piteşti sau spre Târgovişte. La Sălcuţa, ei l-au pierdut pe căpitanul Rusu, rămânând doar cu maiorul Raţ.

Episodul Sălcuţa

-Locul: satul Sălcuţa, judeţul Dâmboviţa
Sosirea: 22 decembrie 1989, ora 13.09, cu elicopterul
-Plecarea: 22 decembrie 1989, ora 13.32, cu maşina
-Durata: 23 de minute
-Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, mr. Florian Raţ (garda de corp a lui Ceauşescu), cpt. Marian Rusu (garda de corp a Elenei), col. Vasile Maluţan (pilot), col. Mihai Ştefan (copilot), maistru militar Stelian Drăgoi (mecanic de bord), ing. Marius Popescu, ing. Nicolae Vlad, dr. Nicolae Decă

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: