Ceauşeştii, deghizaţi în miliţieni – «Cine sunteţi voi? Cetăţeni ai Republicii Socialiste România – veniţi să arestaţi un şef de stat?» „De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!” o oră şi jumătate în câmp


ION ENACHE

ION ENACHE

Preluaţi de la Centrul de Plante cu o Dacie a Miliţiei, Ceauşeştii au trecut

CONSTANTIN PAISIE

CONSTANTIN PAISIE

prin spaimele unui accident de circulaţie. Un localnic a tamponat insistent maşina fugarilor. La ora 14.50, dictatorii au ajuns pe mâna a doi agenţi de la circulaţie. Aceştia i-au luat cu maşina-radar pentru a-i preda la sediul Miliţiei, dar lucrurile s-au complicat.

22 decembrie 1989, după-amiaza. În fuga cuplului Ceauşescu s-a scris un nou episod. Se apropia de ora 15.00. La 12.09, Ceauşeştii fugeau de pe acoperişul Comitetului Central al PCR. Au trecut succesiv, în aproape trei ore, printr-un lanţ de situaţii critice.

Au decolat cu dificultate, elicopterul fiind supraîncărcat. Au aterizat la Snagov, iar echipajul a încercat să scape de ei, însă nu a reuşit. Aparatul de zbor a aterizat apoi într-un lan de orz, la Sălcuţa, după ce echipajul primise avertisment că e luat la ţintă. După ce au pierdut una dintre gărzile de corp, dictatorii şi unul dintre aghiotanţi au plecat cu o maşină de ocazie până la Văcăreşti.

Au fost urmăriţi tot drumul. La Văcăreşti au schimbat maşina şi şoferul. Au ajuns la Combinatul de Oţeluri Speciale şi au fost atacaţi cu pietre. Au ajuns, într-un final, la Centrul de Plante din Târgovişte. De aici au fost luaţi de doi subofiţeri de Miliţie: plutonierul Constantin Paise (33 de ani) şi sergentul-major Ion Enache (26 de ani).

„Vedeţi-vă de treabă, că astea-s prostii!“

Sergentul-major Ion Enache a fost printre primii miliţieni care au aflat despre existenţa Ceauşeştilor în Târgovişte. Lucrând pe maşina-radar, cunoştea mulţi şoferi, care l-au ţinut la curent cu mersul zvonurilor.

La un moment dat, a venit un cetăţean (Nicolae Petrisor), pe care-l cunoşteam că era şofer pe cisternă, şi mi s-a adresat direct: «Ceauşescu e pe la combinat! Am alergat după el cu maşina, dar am rămas în pană şi nu l-am mai urmărit. A trecut prin combinat. S-a dus pe variantă în Micro 11, în Târgovişte». Am rămas stupefiat. M-am dus în birou şi am raportat şefului Miliţiei Judeţene, unde erau şi inspectorul-şef, mai mulţi ofiţeri, subofiţeri. Urmăreau la televizor. Şi-am strigat tare: «Ceauşescu e în Târgovişte!».
Inspectorul-şef a zis: «Vedeţi-vă de treaba voastră, că astea-s prostii!»”, ne-a relatat Ion Enache.

„Nea Enache, am intrat într-o belea!“

Traseul pe care şoferul cisternei i-l comunicase lui Enache era acelaşi pe care Petrişor Nicolae, şoferul Daciei negre, îl anunţase cu puţin timp în urmă, în faţa Judeţenei de Partid şi, apoi, a sediului Miliţiei. Dar nimeni nu-l crezuse. De altfel, în acele momente haotice, circulau zeci de informaţii despre Ceauşeşti – unele dintre ele, de-a dreptul fantasmagorice.

Ion Enache, ieşit din maşină, arată la reconstituirea din 2009 aleea de pe care a plecat la 22 decembrie cu Ceauşeştii

În scurt timp, Enache dădea nas în nas chiar cu Petrişor. „Sunt în faţa Inspectoratului şi văd un alt cetăţean pe care-l cunoşteam: Petrişor din Văcăreşti. A venit la mine. «Nea Enache, scapă-mă, c-am intrat într-o belea! I-am dus pe soţii Ceauşescu, m-au luat cu pistolu’ de la Văcăreşti. M-am dus la Protecţia Plantelor şi i-am lăsat acolo, le-am spus că n-am benzină, că ei mi-au zis să-i duc la Voineşti». După care, el a plecat. M-am dus din nou la şefi. «Tovarăşu’ colonel, e un om în faţă la Miliţie care a zis că i-a dus pe soţii Ceauşescu la Protecţia Plantelor şi-s acolo!» Şi la fel au zis: «Vedeţi-vă de treabă, că-s prostii! Vă luaţi după gura tuturor…»”.

„Gică, hai, mă, să mergem noi după ei!“
Enache a avut în final un aliat. Un coleg de serviciu, plutonierul Constantin Paise. „Colegul meu Paise avea o vorbă, le zicea la toţi «Gică». «Gică, hai, mă, să mergem noi după ei!», mi-a spus. Băgasem radarul în garaj. Fuga, fuga am luat maşina, 1-DB-4112, de culoare albă. Când am dat să ieşim pe poartă la Inspectorat, a mai ieşit şi un ARO, în care se aflau trei colegi – Ion Săftoiu, Andrei Osman şi Dan Fluierariu. Nu ştiam unde se duc, dar nici ei nu ştiau unde ne ducem noi. Când am ajuns la Protecţia Plantelor, era pe trepte femeia de serviciu. Am întrebat-o: «Unde sunt?». Şi mi-a arătat că sunt înăuntru. Când am intrat, am văzut-o pe Elena Ceauşescu. Era spre uşă. Eu m-am dus direct la ea. Am prins-o de braţ. Ceauşescu a făcut doi paşi înapoi. Avea căciula în mână şi a întrebat: «Cine sunteţi voi? Cetăţeni ai Republicii Socialiste România – veniţi să arestaţi un şef de stat?» Şi noi am zis că nu, suntem de la Miliţie. «Populaţia a aflat că sunteţi aici, sunt împotriva dumneavoastră, am venit să vă acordăm sprijin. Haideţi cu noi», le-am spus. «Unde ne duceţi?», a întrebat. «La Miliţia Judeţeană» Şi au mers”.

În maşina Miliţiei

Îmbarcarea Ceauşeştilor în maşina Miliţiei se face pe aleea de acces în sediul Centrului de Plante. La volan urcă sergentul-major Ion Enache, în dreapta lui – plutonierul Paise, în dreapta spate – Nicolae Ceauşescu, iar în spatele şoferului – Elena Ceauşescu. În această formaţie, Ceauşeştii încep un nou periplu prin Târgovişte, după ce avuseseră serioase emoţii la Combinatul de Oţeluri Speciale şi în centrul oraşului.

Ion Enache îşi aduce aminte cum i-a scos pe Ceauşeşti de la Centrul de Plante: „În timp ce noi plecam, au venit şi colegii cu ARO. «Băi, ce-i cu voi?», le zicem. La care ei: «Am aflat că-i Ceauşescu aici, hai să mergem să…». Eu le spun: «Păi, sunt în maşină la noi!». Mă întreabă ce să facă şi le spun: «O luaţi voi înainte ca antemergător, dacă se întâmplă ceva – să pot eu să mă strecor, să mergem la Miliţia Judeţeană». Nu am stabilit traseul. Când am plecat de la Protecţia Plantelor, în spate la Romlux e o intersecţie de unde pleacă varianta şi drumul spre oraş. Dar eu zic să n-o mai luăm prin oraş. Mulţime… ne vede lumea… S-o iau pe variantă, s-o iau pe podul de la combinat şi ajung în spatele Miliţiei Judeţene. Şi-am luat-o pe-acolo. Ei au continuat drumul înainte, aşa că ne-am despărţit”.

I-am dat căciula Elenei Ceauşescu să i-o pună lui pe cap, iar ei i-am dat fularul.
Ion Enache
agent de circulaţie

Căciulă de miliţian pentru „nea Nicu“
Ce a urmat este demn de un film poliţist. Era însă real. Se întâmpla puţin după ora 15.00, la trei ore după decolarea de pe Palatul puterii comuniste, din centrul Capitalei.

Ion Enache povesteşte: „Când am ajuns în intersecţie, la combinat, semaforul era pe roşu. Un camion oprit pe dreapta. În camion, cinci-şase persoane care săreau peste oblon. I-am auzit strigând: «Uite-i, bă, în maşina aia!». Când am auzit asta, ce să mai stau la semafor? Am trecut pe roşu, am luat-o la stânga. Când am ajuns sus pe pod, se vedea deja în curtea Inspectoratului Judeţean de Miliţie. Se adunaseră cetăţeni. Erau foarte mulţi în spate. Eu i-am zis lui Paise, colegului, că n-are rost să intrăm, că ne linşează pe toţi. Şi-am continuat drumul. Eram într-o scurtă de toamnă, am smuls gradele, mi-am smuls emblema de la căciulă, i-am dat căciula Elenei Ceauşescu să i-o pună lui pe cap în loc de căciula lui, iar ei i-am dat fularul. Şi căciula, şi fularul erau albastre – echipament de Miliţie. Fularul ăla îl purtam de câţiva ani de zile. Era un pic ros, dar curat. S-a uitat, aşa, la el şi l-a pus”.

„I-am lovit puternic în spate“
Ion Enache îşi continuă povestea: „Venea de pe bulevard un autobuz. Acolo mi-a fost teamă că trebuia să intru mult pe stânga; luam bordura şi erau probleme. Autobuzul era să ne lovească în plin. Am observat că după noi vine un autoturism – pe şofer l-am identificat după aia: Fane Ciobanu. I-a văzut pe Ceauşeşti în maşină şi m-a buşit în spate. S-a deschis capota la portbagaj şi începuse să flambeze. Am ajuns în centru, pentru că drumul mă dirija spre centru. În dreptul magazinului Muntenia am mers mai uşor. El a vrut să mă depăşească şi am mers paralel cu el. Şi i-am zis «Fane, lasă-mă-n pace, că ştiu eu ce am de făcut!». El, nimic: «Bă, opreşte-te!». Eu îi strigam: «Te rog eu, lasă-mă că ştiu ce am de făcut!» După aia nu i-a mai mers maşina, că era radiatorul spart de la buşitură. S-a oprit”.

„Am urmărit Dacia Miliţiei“

Mărturia lui Vasile Ciobanu, zis Fane, şoferul Daciei care a lovit maşina-radar, se regăseşte în cartea „Revoluţia în Dâmboviţa”, autor Vasile Duţă.
„La intersecţia Şoseaua Găeşti cu centura oraşului se îndrepta spre noi, dinspre SARO, un autoturism Dacia de culoare albă. L-am recunoscut la volan pe sergentul-major Ion Enache şi … stupoare: în maşină, în spate, Elena Ceauşescu. Dându-mi seama că la radio se făcea diversiune, deoarece spuneau că cei doi se află în zona Cobia, am întors autoturismul şi am plecat în urmărirea Daciei. I-am prins din urmă şi m-am încadrat în spatele lor. Am lovit Dacia puternic, din spate, moment în care s-a ridicat la vedere şi Nicolae Ceauşescu. Până atunci stătuse culcat în poala Elenei Ceauşescu. În urma impactului, s-a ridicat capota de la portbagajul maşinii urmărite. Şoferul acesteia a accelerat, încercând să se debaraseze de noi. Celălalt subofiţer l-a luat pe Ceauşescu de guler. În acelaşi timp vorbea la staţia de emisie-recepţie a autoturismului. În goana care a urmat nu s-a ţinut cont de semne de circulaţie, de semafoare, mergându-se efectiv pe contrasens. Urmărirea a continuat pe strada A.I. Cuza, strada Prieteniei, Bulevardul Independenţei, moment în care am încetinit viteza din cauza mulţimii strânse în faţa Prefecturii. Am strigat la mulţime să oprească maşina din faţă. Le-am spus că în acea maşină se află cei doi dictatori. În vacarmul iscat de mulţime, între noi s-a interpus un autobuz şi, profitând de acest paravan creat în mod accidental, maşina urmăriţilor a luat avans”.

Drumul spre pustiu

Maşina condusă de Enache s-a îndreptat spre ieşirea din oraş. „Am dat prin staţie la dispecerat că cei doi pioni principali sunt în maşină la mine şi am întrebat ce se ordonă. «Intraţi şi voi într-o pădure, undeva, vă ascundeţi şi aşteptaţi!», mi-a zis nea Mihai de la dispecerat. Acum, Elena Ceauşescu, fiind pe scaunul din spatele meu, mă tot înghiontea. Îmi şoptea: «Nu le spune, nu le spune unde sunteţi!» La ieşirea din Ulmi, dispeceratul mi-a făcut apel din nou, că unde suntem.

Le-am spus că suntem la intrare, dar eram la ieşire. Şi mereu le-am spus un loc prin care trecusem mai devreme, dar noi eram deja departe”, ne-a declarat Enache.

Acesta a fost completat de colegul său, Constantin Paise: „Noi ne gândeam cum să scăpăm de furia oamenilor. Şi am plecat spre Bucureşti, iar după 6-7 kilometri ne-am abătut undeva pe un drum lateral, pentru că pe drumul naţional tot veneau maşini. Cum colegul meu cunoştea zona, căci era «sectorul» lui, am virat la un moment dat la stânga, spre Răţoaia, chiar dacă Ceauşescu ne spunea să mergem spre Bolovani, că ştie el un canton de vânătoare”.

În jurul orei 16.30, misiunea de ascundere a lui Ceauşescu era încheiată. Dictatorul a fost adus la sediul Miliţiei de cei doi agenţi de circulaţie, Paise şi Enache. Văzând că este dus la Miliţia din Târgovişte, dictatorul fugar a avut o izbucnire nervoasă. Revoluţionarii şi Armata scotociseră tot judeţul, timp de câteva ore, după „odiosul” şi „sinistra”.

În timp ce, la Bucureşti, noua putere politică prindea contur, în urma întâlnirii de la MApN dintre Ion Iliescu şi generalul Victor Atanasie Stănculescu, filmul „Târgovişte” rula ameţitor.

Nicolae şi Elena Ceauşescu erau aduşi din păpurişul de la Răţoaia la sediul Inspectoratului Judeţean de Miliţie. Astfel lua sfârşit o aventură de aproape trei ore, dintre care o oră şi jumătate în câmp. În acest timp, Ceauşeştii s-au aflat în grija a doi subofiţeri de Miliţie, plutonierul Constantin Paise şi sergentul-major Ion Enache.

„De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

Chemaţi la sediu, Paise şi Enache au abandonat smârcurile de la Răţoaia şi au revenit la Târgovişte. Plecaţi pe înserat, au intrat în oraş când era întuneric beznă. Au ales un alt traseu faţă de cel parcurs cu trei ore mai devreme, însă şi de această dată au trecut prin Ulmi, localitatea atât de legată de destinul lui Ceauşescu.

Povesteşte Ion Enache: „Am plecat pe alt traseu decât la venire, mai ales că de la Răţoaia drumul era mai direct. Am intrat pe Bulevardul Castanilor, să văd totuşi dacă la Inspectorat mai sunt probleme, dacă mai există revoluţionari. Îmi păsa de noi, îmi păsa de maşină. Că aşa gândeam la timpul respectiv, mai ales că era maşina de serviciu. Şi am zis că dacă e ceva, intrăm în curte la unitatea militară, care e peste drum, la câteva zeci de metri. Ceauşescu a tot întrebat: «Unde ne duceţi?».
Eu am intrat prin spate, pe poarta auto, şi i-am zis şi eu mai răstit: «Nu v-am zis că vă ducem la Miliţia Judeţeană, că nu sunt probleme?». Când să intrăm pe poartă, ne opresc soldaţii, nu ne mai lasă să intrăm. Nu mai aveam grade. Nu ştiau cine suntem. Şi atunci s-a răstit Ceauşescu la mine: «Trădătorule! M-ai trădat! De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!»”.
Goana după Ceauşescu

În timp ce Nicolae şi Elena Ceauşescu stăteau la Răţoaia, printre papură şi mlaştini, în Târgovişte începuse o „vânătoare” bezmetică. Toată lumea îl voia pe Ceauşescu. Chiar şi angajaţii de la Centrul pentru Protecţia Plantelor, unde au fost aduşi iniţial dictatorii, au fost suspectaţi de revoluţionari că l-au ascuns pe „nea Nicu”.

Contabila-şefă de la „Plante”, Ioana Diniţă, îşi aduce aminte ce a păţit după plecarea Ceauşeştilor cu cei doi miliţieni. „Când am ajuns acasă, a venit o maşină. Era cineva de la Armată şi un civil. Să merg cu ei înapoi, la Centrul de Plante, şi să le spun unde i-am ascuns pe Ceauşeşti. Le-am spus că a venit Miliţia şi i-a luat. Ei – nu, să merg, că altfel mă arestează. Am mers la birou, am deschis biroul, uşa la fişet, apoi au spus să deschidem magaziile. Le-am spus că nu avem chei şi le-am mai spus că nici musca nu poate să trăiască în depozitele noastre, din cauza pesticidelor. Am mers în grădină. Era întuneric. Nu vedeau nimic. Pe mine m-au lăsat aici şi ei au plecat”.

Căutările bezmetice ale Armatei

Isteria cuprinsese şi Armata. Comandantul garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, făcuse şi el grupuri de căutare. A scotocit tot judeţul, mai puţin pe câmpurile de la Răţoaia.

Referitor la misiunile pe care le-a ordonat militarilor săi, pentru capturarea Ceauşeştilor, Kemenici avea să declare, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Evenimentele s-au succedat încă de la ora 14.00. Eu am ajuns la Oţeluri Speciale cu o subunitate, un subofiţer şi două maşini. Mi-au zis că au plecat de acolo. Pe urmă am ajuns la Centrul de Plante. Au plecat şi de acolo. Ştiam că mai venea cu elicopterul la Mănăstirea Dealu. Am trimis o subunitate să-l caute şi acolo. Eu nu aveam oameni pregătiţi pentru asemenea misiuni şi am cerut un pluton de antiterorişti care erau subordonaţi Securităţii de la Câmpulung. În timp ce am organizat eu plutonul şi l-am trimis la Mănăstirea Dealu după Ceauşescu, am aflat că ei sunt deja în Târgovişte, la Miliţie. Am trimis după ei şi … gata”.

La preluarea Ceauşeştilor de către Armată, comandantul Miliţiei judeţene, colonelul Ion Dureci, plecase din sediu. În intervalul de timp 17.45-18.30, la comanda Miliţiei se afla un ofiţer de la Cercetări penale, colonelul Ştefan Conţ.

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

One Response to Ceauşeştii, deghizaţi în miliţieni – «Cine sunteţi voi? Cetăţeni ai Republicii Socialiste România – veniţi să arestaţi un şef de stat?» „De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!” o oră şi jumătate în câmp

  1. Pingback: Sfârşitul Ceauşeştilor « JurisCult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: