Tancuri pregătite pentru aducerea lui Ceauşescu la Bucureşti – Victor Stănculescu îl presa pe Andrei Kemenici să „recurgă la metodă”


Pe 24 decembrie 1989, la UM 01417 Târgovişte s-au petrecut evenimente care puteau duce la mari vărsări de sânge şi la măcelărirea dictatorilor cu o zi mai devreme. Speriat de ordinele pe care le primeşte, colonelul Andrei Kemenici a fost la un pas de a declanşa un marş spre Capitală, cu o coloană de tancuri şi cu Ceauşeştii la bord.

Asaltat cu diversiuni teroriste şi cu telefoane de ameninţare, comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, a dat semne că scapă situaţia de sub control. Încă de la venirea Ceauşeştilor în unitate, Kemenici a dat ordine contradictorii şi a ripostat cu foc năprasnic în urma unor diversiuni din exterior.

La 24 decembrie 1989, deciziile lui Kemenici au fost luate în disperare de cauză. Ba a dispărut aproape o oră din punctul de comandă, ba a ordonat să plece cu Ceauşeştii spre Bucureşti. Şi asta, în condiţiile în care generalul Victor Stănculescu îl presa să „recurgă la metodă” şi să scape de Ceauşeşti.

Mobilizare ca la război

În Jurnalul de luptă al UM 01417, reprodus de Viorel Domenico în cartea „Ceauşescu la Târgovişte”, a apărut o însemnare care te face să crezi că unitatea lui Kemenici pleca la război. Un ordin de pregătire în cel mai mic amănunt a tehnicii, a muniţiei, dar şi a hranei destinate trupelor. Cităm din „Jurnalul acţiunilor de luptă”, referitor la ce s-a întâmplat puţin după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie.

„Începând cu ora 00.15 s-a executat completarea plinurilor cu combustibil lichid la întreaga tehnică de auto şi tractoare, tancuri şi autotunuri, aflată în dispozitivul de apărare al cazărmii. S-a alimentat cu aproximativ 7,5 tone de carburanţi. De asemenea, a fost ridicată din depozit şi îmbarcată în autocamioane hrana rece pentru o zi de luptă”.

Ordinul dat de Kemenici pentru toată această mobilizare era de deplasare în coloană, cu blindate, către Bucureşti. Înainte de a se forma coloana, Kemenici s-a sfătuit cu colonelul Mutu, comandantul echipajelor de tancuri de la Teiş. Coloana care ar fi urmat să se deplaseze spre Capitală trebuia să aibă în componenţă 16 tancuri. Acestea urmau să însoţească transportoarele blindate (TAB-urile) în care se aflau Ceauşeştii, însoţitorii lor şi ofiţerii de comandă.

„Îi ducem la Bucureşti!”

Care a fost motivul pentru care Kemenici a luat decizia de a pleca spre Bucureşti? Totul a plecat de la un nou telefon de ameninţare. Cei prezenţi în acele momente în apropierea comandantului UM 01417 spun că acesta aproape că şi-a pierdut controlul.

Iată ce nota în memoriile sale maiorul Ion Mareş, unul din ofiţerii care participau activ la sistemul de apărare a unităţii: „La 24 decembrie, în jur de 19.00-19.30, după ce am terminat raportul privind acţiunile la care participasem, unul dintre telefoane a sunat strident. În birou eram tot «statul major» al operaţiunii Târgovişte. A răspuns domnul colonel Kemenici. Deodată s-a schimbat la faţă. A închis telefonul şi a rămas puţin pe gânduri, după care a spus: «Ne aşteaptă o nouă noapte grea. Trebuie să facem ceva». Eu l-am întrebat: «Dar ce s-a întâmplat?». S-a uitat lung la mine şi mi-a răspuns: «Vom fi atacaţi cu gaze şi apoi de desant aerian. Vor fi probabil trei avioane cu personal pregătit să acţioneze în asemenea condiţii». Ne-am cutremurat la aflarea acestei veşti. În birou s-a aşternut o linişte de mormânt. Nu ştiam ce să mai spunem. Era mult prea mult pentru noi. Tot domnul Kemenici face primul o propunere: «Am găsit soluţia! Îi ducem la Bucureşti!». Eu am intervenit: «Bine, dar cum?». Kemenici îmi răspunde: «Simplu. Avem tancuri, transportoare. Facem o coloană, îi suim într-un tanc şi nu ne mai oprim cu ei decât la minister».”

Decizia lui Kemenici părea o nebunie pentru cei din apropierea lui, maiorul Ion Mareş, maiorul Ion Ţecu şi locotenent-colonelul Gheorghe Dinu, ultimul de la Securitate. Ei i-au atras atenţia comandantului că este o decizie riscantă.

Convorbirea cu generalul Stănculescu

Reacţia colegilor l-a determinat pe Kemenici să nu ia această decizie de unul singur. S-a hotărât să-l sune pe generalul Victor Atanasie Stănculescu, la Ministerul Apărării, pentru a-i aduce la cunoştinţă planul său.

Maiorul Ion Mareş a fost martor şi la convorbirea telefonică dintre Kemenici şi Stănculescu. „A pus mâna pe telefon, a format un număr şi a spus: «Domnule general, nu mai rezistăm atacului anunţat. Îi aducem la Bucureşti!». În continuare, domnul colonel Kemenici a răspuns numai cu «Am înţeles… am înţeles…» După terminarea convorbirii, a rămas puţin pe gânduri. Apoi ne-a spus: «Am vorbit cu generalul Stănculescu. Mi-a spus că misiunea spre Bucureşti ar fi o catastrofă. Şi aşa, evenimentele erau scăpate de sub control. Mi-a ordonat să aşteptăm noi ordine de la el». Eu l-am întrebat: «Bine, în acest caz ce facem?». Colonelul Kemenici a răspuns: «Luăm măsuri de apărare, dar pregătim şi acţiunea. La nevoie, apelăm la ea». Am intervenit din nou: «În acest caz, cred că eu trebuie să iau legătura cu comandantul şi cu şeful de Stat Major al apărării antiaeriene». Kemenici a continuat: «Sunt de acord. Tu, Ţecule, cu domnul colonel Dinu pregătiţi cealaltă acţiune. Statul Major să reorganizeze dispozitivul de apărare»”.

Era numai începutul unei acţiuni fără finalitate. O dezorganizare totală, în urma căreia, dacă militarii ar fi executat ordinele lui Kemenici, se ajungea la un adevărat măcel.

„Nu faci nicio mişcare fără ordinul meu!”

În interviul-fluviu din cartea „Ceauşescu la Târgovişte”, colonelul Kemenici îi declara lui Viorel Domenico despre conţinutul discuţiei cu Stănculescu: „După ce i-am raportat lui Stănculescu situaţia şi i-am spus să trimită pe cineva să-i ia de pe capul meu, altfel îi aduc la Bucureşti, a sărit ca ars: «Nu, nu… ar fi o catastrofă… Aici evenimentele sunt scăpate de sub control… Situaţia e neclară şi nesigură. Nu, asta în niciun caz… Mai ţine-i cum poţi pe acolo şi aşteaptă noi ordine de la mine… Voi lua măsuri». I-am răspuns: «Bine, iau măsuri de apărare, dar în paralel organizez şi deplasarea. La nevoie, apelez la ea. Îi duc unde spuneţi, dar aici nu-i mai ţin!». «Nu faci nicio mişcare fără ordinul meu! Voi lua măsuri», mi-a spus în final Stănculescu”.

În urma acestei discuţii, Kemenici a făcut tot ce a ştiut. Din propriile declaraţii rezultă că le-a ordonat subalternilor să redacteze un ordin de marş pre Bucureşti, în timp ce el împreună cu maiorul Ţecu şi cu locotenent-colonelul Dinu de la Securitate urmau să conceapă planul de acţiune.
Pentru a înţelege mesajul confuz al lui Stănculescu, trebuie să ţinem cont de ce se întâmpla în acele clipe la Bucureşti, în sediul MApN. Generalul Stănculescu fusese tras pe linie moartă, fiind nevoit să execute ordinele generalului Nicolae Militaru pe linie militară şi pe cele ale tandemului Ion Iliescu – Silviu Brucan pe linie civilă. Acest grup de putere tocmai punea la cale „soluţia finală” pentru soţii Ceauşescu: procesul sumar, condamnarea la moarte şi executarea pe loc.

Iată de ce Stănculescu trăgea de timp în dialogul cu Kemenici: pentru că aştepta decizia grupului Iliescu-Brucan-Militaru! Decizie pe care trebuia s-o ţină secretă până a doua zi, ca să ia prin surprindere cazarma de la Târgovişte.

Dispariţia comandantului Kemenici
Stănculescu -, aproape de miezul nopţii, Kemenici a dispărut aproape două ore.

Locotenentul-major Iulian Stoica avea să declare, în 1994, Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989″ şi în 1998 lui Viorel Domenico: „Era noaptea de 24/25 decembrie, în jur de ora 22.00. Mai devreme îmi dăduse ordin să-i execut pe Ceauşeşti. La 22.00, domnul Kemenici plecase. Era prin unitate. Cele două TAB-uri din faţa uşii Comandamentului dispăruseră. Ulterior am aflat că plecaseră să alimenteze. În momentul în care nu a mai văzut TAB-urile, Kemenici a luat-o razna. A fugit în dispozitivul de luptă ca dezertorul, le-a spus celor de acolo că au venit teroriştii, că am pierdut totul. Dar a fost un moment de noroc. Dânsul ajunsese pe undeva prin zona II, prin spatele unităţii. Când a ajuns acolo, a spus că a picat Comandamentul, că patru TAB-uri au fost luate de terorişti şi Securitatea ne-a trădat. Cei de acolo se pregătiseră să tragă”.

În acele condiţii, ofiţerii care primiseră ordin să se îmbarce pentru a pleca spre Bucureşti au executat ordinul. I-au băgat şi pe Ceauşeşti într-un TAB şi au aşteptat în jur de două ore.

„Trăiam o halucinaţie”

Colonelul Kemenici are şi el o explicaţie referitoare la această criză, confirmând că lipsa TAB-urilor din faţa Comandamentului l-a făcut
să-şi piardă minţile.

„Din seara de 22 decembrie, TAB-urile n-au lipsit de la cele două intrări. M-am îngrozit. În acelaşi timp, dinspre gară s-a dezlănţuit foc asupra unităţii. Atunci mi-am zis: «Gata! Asta e trădare!». Şi nu ştiu cum, dar în momentul acela m-am pierdut. Am luat-o la fugă traversând curtea interioară, spre poziţia de tragere, de unul singur, pentru a căuta TAB-urile… Eram singur, zăpăcit… Parcă drogat. Totul se învârtea cu mine. Totul se rotea. Trăiam o halucinaţie parcă. Mă rătăcisem în cazarma pe care o cunoşteam ca-n palmă. Trăiam acolo de 26 de ani şi totuşi nu mă mai orientam, mă pierdusem. Nu mai ţin minte ce era în capul meu. Ţin minte doar fuga, fuga disperată spre a doua centură a unităţii. Alergam spre oameni, alergam pe întuneric… Ca răspuns la focurile dinspre gară, în Comandament începuse să se tragă. Nu mă puteam întoarce. Gloanţele îmi vâjâiau pe la ureche. Aveam inpresia că eu sunt cel vizat, alergam ca un câine hăituit printre gloanţe… Eu, comandantul unităţii, alergând ca un evadat. În sufletul meu era disperare, spaimă… Lângă o remiză văd un TAB. Era părăsit, fără mecanic conductor. Am găsit în drumul meu un şofer care nu condusese în viaţa lui un TAB. Mă gândeam să mă întorc cu el în Comandament, dar acolo se trăgea, n-aveam sorţi de izbândă, aşa că mi-am continuat drumul, în TAB, spre poziţia de tragere”.

Colonelul Kemenici a ajuns în zona în care se aflau tancurile şi autotunurile venite ca întăriri de la Teiş. Acolo, după o discuţie cu doi ofiţeri care comandau dispozitivul respectiv, Kemenici a luat hotărârea să se întoarcă în unitate.

Coloana pentru Bucureşti: la loc comanda!

Întors printre ofiţerii lui, Kemenici nu a renunţat la ideea de a pleca spre Capitală. Ceauşeştii se aflau în TAB, în grija căpitanului Ion Boboc şi a locotenentului-major Iulian Stoica.

Iulian Stoica şi-a amintit cum Kemenici a fost convins să renunţe la marşul nebunesc spre Capitală: „Urma să ieşim pe o poartă, să intrăm pe şoseaua de centură şi să plecăm spre Bucureşti cu Ceauşeştii. O nebunie. De nebunia asta l-au vindecat Ţecu şi cu Mareş. Au avut o discuţie foarte tare. I-au spus: «Domnule comandant, vă daţi seama ce faceţi? Realizaţi ce faceţi?». Voia să dea drapelul de luptă. «Dacă luaţi drapelul de luptă şi pe Ceauşeşti şi mergeţi la Bucureşti, aţi nenorocit unitatea!». Dacă noi îi pierdeam pe drum pe cei doi şi drapelul, unitatea era făcută praf. Şi au reuşit să-l convingă să renunţe la coloana asta.”

În final, blindatele pregătite pentru Bucureşti au înnoptat în dispozitivul de luptă al UM 01417. Era ultima noapte a soţilor Ceauşescu. După ce au dormit în TAB, îmbrăcaţi în ţinută militară, au fost transferaţi înapoi în unitate, unde s-au schimbat în hainele lor civile. Era deja dimineaţa de 25 decembrie. Ziua morţii lor violente.

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

One Response to Tancuri pregătite pentru aducerea lui Ceauşescu la Bucureşti – Victor Stănculescu îl presa pe Andrei Kemenici să „recurgă la metodă”

  1. Pingback: Sfârşitul Ceauşeştilor « JurisCult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: