„Mareşalul Antonescu a spus că a fost crescut cu ură faţă de evrei şi turci”


De ce creştinii au ajuns să-i numească pe evrei „jidani”? Cum se explică antisemitismul şi cum a evoluat el? Cum a fost posibil Holocaustul românesc? Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, punctează pe scurt, pentru România liberă, câteva idei despre problematicile enunţate mai sus.

Pentru mai multe explicaţii legate de situaţia evreilor din România, puteţi descărca aici Raportul Wiesel, efectuat din iniţiativa preşedintelui României din vremea aceea, Ion Iliescu.

Antisemitismul este legat de apariţia şi dezvoltarea creştinismului, care a intrat în conflict simbolic cu religia iudaică, plecând de la faptul că afirmau creştinii că Iisus a fost ucis de evrei, explică directorul Institutului „Elie Wiesel”.

În România, antisemitismul extrem şi-a găsit întruchiparea în ideologia legionară, de extremă-dreapta, mai întâi, în partidul lui A.C. Cuza, apoi, în partidul lui Corneliu Zelea-Codreanu.

Ideologia legionară a prins contur în anii ’20, când Mişcarea Legionară se desprinde din Liga Apărării Naţional-Creştine, partidul extremist condus de A.C. Cuza. Codreanu pleacă din formaţiunea politică şi îşi organizează propriul partid, Mişcarea legionară, explică dr. Alexandru Florian.

Ideologia legionară are trei mari axe: naţionalismul extrem, ortodoxismul ca valoare de spiritualitate fundamentală ce ar caracteriza poporul român şi antisemitismul ca „mare descoperire”. Prin antisemitism, legionarii găsesc principalii vinovaţi pentru tot ceea ce nu funcţiona bine în România, după Marea Unire: pentru criza economică de la sfârşitul anilor ’20, pentru faptul că tânăra generaţie nu reuşea să-şi găsească slujbe, pentru că ei considerau că, în învăţământul superior, exista o abundenţă de evrei care îngreuna sau reducea posibilitatea românilor de a fi studenţi.

„România românilor, care însemna că România se dorea a fi pentru cetăţenii români de etnie română, atrage după sine şi acea excluderea altor minorităţi”, explică directorul Institutului „Elie Wiesel”.

În România, după primul război mondial, minorităţile entice reprezentau un procent destul de mare: populaţia evreiască însuma 4% din populaţia ţării, mai erau minorităţile maghiară, germană. Prin această temă a României numai pentru români se ajungea, în mod logic, la ideea de marginalizare, cel puţin, a celorlalte minorităţi etnice, la care se adaugă acest accent al antisemitismului, deci al promovării unui mesaj extrem de negativ faţă de populaţia evreiască şi care se va traduce, în cele din urmă, în ideea de respingere a evreilor din societatea românească, respingere care avea să meargă, la începutul anilor ’40, odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, la o respingere fizică, la o depărtare a evreilor.

Evreii rămân fără posesiuni, prin lege

Primele legi antisemite au apărut înainte de a veni Antonescu la putere, în timpul lui Carol al II-lea, arată Alexandru Florian. Prima lege rasială importantă figurează din 1938: revizuirea cetăţeniei. Această lege îi viza pe toţi cei care, după 1918, au obţinut cetăţenia română şi s-a aplicat preponderent pentru populaţia evreiască. La un an după aplicarea revizuirii cetăţeniei, în timpul guvernului condus de Patriarhul Miron Cristea, din cei 750.000 evrei care trăiau în România, 225.000 rămăseseră apatrizi, fără protecţie din partea unui stat.

În august 1940, Carol al II-lea promulgă legea care definea statutul evreilor şi este prima lege cu conţinut antisemit în România, pentru că evreii, în baza acestei legi, au fost definiţi pe două criterii: al sângelui şi apartenenţei la religia iudaică. Legea spunea că este suficient să ai un bunic din cei patru evreu sau de religie mozaică, pentru a putea fi definit ca evreu. Se stabileau patru categorii de evrei şi fiecare dintre ele suferea o serie de discriminări, explică directorul Institutului „Elie Wiesel”.

După 9 septembrie 1940, în România, se organizează statul naţional-legionar. Dincolo de legile date pe fondul unui stat totalitar, populaţia evreiască „beneficiază” şi de legi speciale – care le interziceau accesul în zona economicului, zona culturală şi educativă. Între septembrie 1940 şi august 1944, România a cunoscut peste 90 de decrete-legi, hotărâri de guvern şi decizii ministeriale cu caracter antisemit, precizează Alexandru Florian. „Este adevărat că legislaţia antirasială din ţară se inspiră din legislaţia de la Nuremberg (nazistă – n.r.), dar nu era vorba ca Antonescu să-i facă pe plac lui Hitler, pentru că România nu încheiase astfel de înţelegeri cu Germania”, punctează Florian.

A fost Ion Antonescu antisemit?

Mareşalul Antonescu a afirmat, într-o şedinţă de guvern, în 1941, că el a fost crescut cu ură faţă de evrei şi turci, deci a primit o anumită educaţie în care i s-au inoculat anumite prejudecăţi”, îşi continuă povestea Alexandru Florian. „Dacă Antonescu era sau nu antisemit – eu cred că un şef de stat care, în şedinţele de consiliu, vorbeşte cu termenul de «jidan», spune deja foarte mult”.

„În 1941, românii înaintau pe frontul de est şi au luptat mai mult decât prevăzuseră, ca să cucerească oraşul Odessa şi să-l elibereze de sovietici. În acest context, Ion Antonescu îl întrea-bă pe guvernatorul Alexianu dacă este pregătit să facă tot ce poate ca să scape de populaţia evreiască din oraş, din cauza căreia armata sovietică reuşise să reziste. Guvernatorul îi răspunde că ar avea nevoie de un vas ca să deporteze evreii, iar Antonescu îi răspunde: „La ce-ţi trebuie acest vapor? Va fi bombardat, va fi scufundat, nu mi-e de evrei, îmi e de vapor, că avem nevoie de el”. „Pentru Antonescu, evreii erau o cantitate neglijabilă, erau nişte obiecte, nu erau nişte oameni de care trebuia să ţină seama. Antisemitismul în România era adânc înrădăcinat într-o parte a clasei politice, exista o elită culturală a României interbelice care a difuzat şi a aderat la simbolistica antisemită”, mai spune directorul Institutului „Elie Wiesel”.

Anii ’40: Jumătate din evreii din România, morţi sau dispăruţi

Conform Raportului Wiesel din 2004, care a anchetat Holocaus-tul românesc, între 280.000 şi 380.000 de evrei au murit, dintr-o populaţie de aproximativ 750.000 de oameni. Această cifră nu include şi evreii din Ardealul de Nord şi pe cei aflaţi în străinătate. Peste 100.000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, unde cei mai mulţi au murit, iar cei 5.000 de evrei români aflaţi în străinătate au ajuns tot în lagărele de exterminare naziste, după ce Ion Antonescu i-a lăsat mână liberă lui Hitler.

În România au avut loc trei pogromuri, în care şi-au pierdut viaţa, cu aproximaţie, 13.300 evrei

În august 1940, administraţia românească se retrage din Basarabia şi Bucovina, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, iar, în cursul retragerii, se răspândesc zvonuri cum că evreii ar acţiona împotriva românilor. Evreii care călătoreau către Bucovina sunt aruncaţi din tren, iar alţii sunt omorâţi la Dorohoi şi Galaţi. În timpul pogromului de la Dorohoi, au murit între 60 şi 120 de evrei, după spusele lui Alexandru Florian.

Cel de-al doilea pogrom a fost cel de la Bucureşti, din 21-23 ianuarie 1941, desfăşurat în timpul rebeliunii legionare. Oamenii au spart locuinţele evreilor, le‑au jefuit, iar legionarii au urcat o parte din populaţia evreiască din Capitală în camioane şi au torturat-o. Unii au fost duşi în pădurea Străuleşti, împuşcaţi şi îngropaţi, iar alţii au fost omorâţi la Abator.

În total, 125 de evrei şi-au găsit sfârşitul în timpul pogromului de la Bucureşti.Cei mai mulţi evrei au murit în timpul pogromului de la Iaşi – aproximativ 13.000 de oameni. În Iaşi, în iunie 1941, era o populaţie evreiască numeroasă, erau peste 40.000 de evrei, adică aproximativ jumătate din populaţia Iaşiului, explică directorul Institutului „Elie Wiesel”. „S-a produs un fenomen destul de interesant: pe de-o parte, este mişcarea spontană împotriva evreilor, iar, pe de altă parte, este acţiunea organizată şi susţinută de instituţiile statului. Într-o notă telefonică către comandamentul militar din Iaşi, Antonescu spune că, dacă există dezordine în oraş, toată populaţia evreiască să fie scoasă, deportată în afara oraşului, să fie adusă spre centrul ţării, şi, dacă evreii se opun, să se acţioneze fără menajamente împotriva lor”.

Pe acest fundal, populaţia evreiască este scoasă din case, strânsă în curtea chesturii, prin intervenţia directă a jandarmilor din Iaşi, a autorităţilor române. S-a răspândit şi zvonul potrivit căruia toţi evreii care vin la chestură vor primi un permis de liberă trecere. De fapt, era un anunţ fals. Au fost evrei opriţi pe stradă, puşi cu faţa la zid şi împuşcaţi pe loc. Populaţia din Iaşi s-a uitat pasiv la aceste scene, au fost români care şi-au făcut cruci pe locuinţe, ca să nu fie confundaţi cu evreii. Miile de evrei din curtea chesturii au fost împuşcate de armatele română şi germană, iar cei rămaşi în viaţă au fost încolonaţi spre gară şi urcaţi în două trenuri de marfă. Unul dintre ele a mers la Podu-Iloaiei, localitate la 20 kilometri de Iaşi, şi a făcut acest traseu în opt ore, iar celălalt a mers la Călăraşi şi a făcut şase zile.

Au mai fost şi români care au încercat să-i ajute pe evrei: este cazul preotului Răzmeriţă, din Iaşi, care, pe când se întorcea de la slujba de duminică, a văzut nişte soldaţi care opriseră evrei şi se pregăteau să-i împuşte. El s-a interpus, explicându-le că nu e o faptă creştinească, însă şi-a găsit moartea alături de ei.

Mai este cazul Vioricăi Agarici, preşedinta Crucii Roşii în România, care, în gara Roman, a făcut presiuni asupra autorităţilor să deschidă trenul care mergea la Călăraşi şi a reuşit să le dea apă.

În octombrie-decembrie 2010, cercetătorii de la Institutul „Elie Wiesel” au descoperit, în pădurea Vultur, localitatea Popricani, la 15 kilometri de Iaşi, 36 de cadavre într-o groapă comună: 15 bărbaţi, 12 copii şi nouă femei. Erau trupurile unor evrei din comuna Copou ce au fost omorâţi în pădure, în 1941, de regimentul 6 Vânători al armatei române.

Propaganda împotriva evreilor şi negaţionismul

În anii ’40, când Rusia bombarda Iaşiul, una din temele principale de propagandă era că evreii le făceau semnale sovieticilor, cu lanternele, ca să le arate unde să bombardeze oraşul şi îşi transformaseră radiourile în aparate de emisie-recepţie, ca să le furnizeze informaţii despre Iaşi.

O altă temă abordată de propaganda antisemită se referă la iudeo-bolşevism. Potrivit acestui curent, evreii erau purtătorii ideologiei comuniste şi voiau să aducă comunismul în Europa. Se pare că, în anii ’20, în rândurile mişcării comuniste, evreii reprezentau 20%, iar românii- 18%, explică Alexandru Florian.

În ceea ce priveşte negaţionismul, istoricii care neagă Holocaustul din România nu minimizează şi ceea ce s-a întâmplat cu evreii din cauza lui Hitler, precizează directorul Institutului „Elie Wiesel”. De ce? „În primul rând, pentru că o parte dintre istoricii români vor să-l salveze pe criminalul Ion Antonescu şi vor să-l reconsidere în istoria României drept ultimul mare om politic care a vrut să refacă România Mare. Iată că, pe acest parcurs, Antonescu a realizat uciderea în masă a evreilor. În timp ce înainta pe frontul de est, deci duşmanul oficial erau trupele sovietice, armata română şi trupele de jandarmerie nu făceau altceva decât să adune populaţia din Bucovina şi Basarabia, să o urce în trenuri şi s-o deporteze în Transnistria sau să producă diferite pogromuri, precum cel de la Chişinău. Este o realitate istorică pe care nu o putem nega.

Mai este prejudecata conform căreia poporul român este un popor extrem de bun şi ospitalier şi nu este vorba de a culpabiliza întregul popor, ci de a recunoaşte responsabilitatea politică a celor care au condus în acea perioadă, tot aşa cum trebuie să spunem că au existat români care au încercat să salveze evrei. Există aproximativ 60 de drepţi între popoare – e drept că numărul românilor este mai mic, însă nu facem comparaţii numerologice. Totuşi, trebuie să mai spunem că majoritatea românilor au fost martori pasivi”, explică Alexandru Florian.

Realitate: 19% din români nu ar vrea ca un evreu să treacă graniţele României

În 2003, Ion Iliescu a declarat într-un interviu că „Holocaustul nu a afectat numai populaţia evreiască din Europa”, „În România perioadei naziste, evreii şi comuniştii erau trataţi la fel”, „liderii din acea perioadă sunt responsabili pentru aceste evenimente”, „este imposibil să fie acuzate poporul şi societatea ro-mână pentru acest lucru”.În ceea ce priveşte declaraţiile fos-tu-lui preşedinte al statului, din cotidianul israelian Haaretz, Alexandru Florian discută despre „o exprimare nefericită” şi arată că însăşi Comisia „Elie Wiesel” pentru Studierea Holocaustului românesc a apărut din cauza declaraţiilor lui Ion Iliescu, „ca să se clarifice odată ce s-a întâmplat”.

În 2004, pentru prima dată după 1945, statul român a recunoscut responsabilitatea asupra evreilor. Institutul „Elie Wiesel” a făcut un sondaj pe un eşantion reprezentativ în 2007, 2009 şi 2010, în care a măsurat gradul de antisemitism în România.

În 2007, 19% din români nu voiau ca evreii să viziteze România. Alexandru Florian menţionează, ca un barometru pentru 2011, comentariile de pe forumuri la adre-sa evreilor, care, în proporţie de 80%, sunt antisemite.

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: