Prima arestare a lui Ceauşescu – patru zile, 23 – 27 noiembrie 1933


Ceauşescu se alăturase grevei declanşate de angajaţii unui atelier de cizmărie din Calea Victoriei. A fost arestat pentru incitare, dar şi pentru distrugere. Din noiembrie 1933, Ceauşescu figurează în fişele Siguranţei ca „agitator comunist“. Datele primei arestări se găsesc în dosarul său personal de la Arhivele Naţionale.

Frecventarea Sindicatului Ciocanul avea să-i aducă necazuri lui Nicolae Ceauşescu. Un an şi jumătate tânărul cizmar a reuşit să scape de vigilenţa poliţiei. Intrat în mişcare în 1932, a fost observat abia în noiembrie 1933. Atunci a fost arestat pentru prima dată. Iar Siguranţa i-a deschis dosar de „comunist”. Actele întocmite cu acel prilej se regăsesc în „dosarul personal al luptătorului antifascist” Nicolae Ceauşescu, aflat în Arhivele Naţionale. Din însemnările poliţiei se pot reconstitui împrejurările primei arestări.

La 23 noiembrie 1933, în breasla cizmarilor s-a auzit că lucrătorii patronului D. Mihăilescu sunt în grevă. Şi că o parte din protestatari fuseseră arestaţi. Mihăilescu avea un magazin pe Calea Victoriei la numărul 28. Lucrătorii lui Mihăilescu nu erau la primul protest. Între patron şi angajaţi dăinuia de mai multă vreme o stare conflictuală.
Ştirea a ajuns şi la sindicatul „Ciocanul”, al lucrătorilor cizmari. Marin Vlăsceanu, Angela Urcan, Frusina Săndulescu, Nicolae Ceauşescu, Marin Blegu şi Ion Neamţu au plecat să se alăture protestului. În această ordine i-au înşiruit V. Parisianu, prefectul Poliţiei Capitale, şi Gheorghe Ananiu, şeful serviciului Poliţiei Sociale, în procesul-verbal de finalizare a cercetărilor.

Când grupul a ajuns pe Calea Victoriei, o mulţime de curioşi era strânsă în faţa magazinului. Vlăsceanu, susţinea poliţia după primele cercetări, „a provocat scandal şi a devastat vitrina magazinului, spărgându-i un geam în valoare de circa 12.000 de lei”. Agenţii i-au arestat pe cei şase, recuperând şi piatra – „corpul delict”.

După prânz, flancat de agenţii de stradă, Ceauşescu face cunoştinţă cu arestul poliţiei. Pe Marin Vlăsceanu, Ceauşescu şi Ioan Neamţu i-au anchetat personal şeful Serviciului, comisarul Gheorghe Ananiu. Înainte au fost percheziţionaţi de comisarul de serviciu. Ceauşescu avea asupra lui zece lei, în monede de nichel. Oglindă mică şi cravată, obiecte reţinute şi predate biroului intendenţei. Banii i-ar fi ajuns să cumpere o pâine de un kilogram. Conform statisticilor, în industria pielăriei, în anul 1933 se câştigau în medie 2.129 de lei pe lună. În momentul arestării, adolescentul deţinea mai puţin de o zecime din câştigul mediu zilnic al breslei sale. Cât despre oglinda şi cravata lui Ceauşescu, ele spuneau ceva despre schimbarea tânărului venit în urmă cu puţini ani în satul natal.

Să fi fost şomer Ceauşescu atunci? Sau poate că deja activist al tineretului comunist? Conform legii, după minimum trei ani şi maximum patru ani de ucenicie ar fi trebuit să se prezinte la Comisia de calificare profesională, pentru obţinerea cărţii de lucrător. Patru ani de când venise la Bucureşti se împlineau cam la vremea primei arestări. Dacă Ceauşescu obţinuse ori ba cartea de lucrător, imposibil de ştiut. În orice caz, la rubrica „meserie”, comisarul Ionescu din serviciul Poliţiei Sociale a consemnat „cizmar”.

Răzvrătit de mâna a doua

Poliţia a susţinut că Marin Vlăsceanu îi instigase pe cizmarii Nicolae Ceauşescu, Marin Blegu şi Ioan Neamţu. Celor patru li s-au alăturat casnicele Frusina Săndulescu şi Angela Urcan.Contaminaţi fiind de virusul bolşevismului, au mers în Calea Victoriei nr. 28 să creeze dezordini, acuza poliţia. Trecutul îl îndreptăţea pe Marin Vlăsceanu la statutul de lider al micului grup. Tânărul cizmar de 21 de ani figura în fişele poliţiei ca „agitator comunist”. Mai fusese anchetat în 1931. Atunci, pedeapsa a constat în „trimiterea la urmă”. Adică plasarea la domiciliul părinţilor săi din comuna Hotarele, judeţul Giurgiu. De acolo plecase după câteva zile la Bucureşti, raportau jandarmii din sat. Acest amănunt a contat în ochii poliţiei, care l-a considerat principalul vinovat.

După două zile de cercetări, arestaţii au fost înaintaţi procuraturii de pe lângă Tribunalul Ilfov. Erau acuzaţi de „incitare la grevă” şi distrugere. Din februarie 1933, Bucureştiul şi alte oraşe din ţară erau zone în stare de asediu. În aceste condiţii, unele drepturi şi libertăţi erau îngrădite. Inclusiv cel de a protesta prin grevă. Reluând cercetarea cazului, procurorul N. Missir a socotit că doar Marin Vlăsceanu poate fi trimis în judecată pentru încălcarea Legii pentru reprimarea unor noi infracţiuni contra liniştii publice (Legea Mironescu din mai 1933). Şi a propus judecarea sa în stare de arest. Dar şi cercetări mai amănunţite. Până la urmă s-a constatat că vina lui era mai mică decât lăsaseră să se înţeleagă poliţiştii. Până în 3 decembrie 1933, Vlăsceanu a stat închis la Văcăreşti. Eliberat pe cauţiune, a fost trimis din nou la Giurgiu. În februarie 1934 lua însă parte la altă grevă a cizmarilor. În 27 noiembrie, Ceauşescu a fost eliberat.

„Botezul” siguranţei

În autobiografia din 1945, Ceauşescu nu a detaliat prima întâlnire cu poliţia. Ba chiar prezintă tendinţa să minimizeze primele arestări. „Am fost arestat de mai multe ori în acest timp, scrie el referindu-se la perioada 1933-1934, dar am fost imediat pus în libertate”. „A fost eliberat la puţin timp după aceea, scria Michel Pierre Hamelet în biografia apărută în 1971 despre arestarea din noiembrie 1933, dar acest prim contact cu poliţia l-a îndârjit şi mai mult”. În total, stătuse în arest patru nopţi.

Rămâne totuşi fapt stabilit că la prima arestare Ceauşescu era aproape un copil. Socotit suficient de mare, după legislaţia vremii, cât să răspundă pentru faptele sale. În 1933, Codul Penal din vremea lui Cuza Vodă era încă în vigoare. Conform acestuia, minorul mai mare de 15 ani putea fi condamnat. Pedepsele erau mai scurte decât în cazul infractorilor adulţi. Printr-o serie de legi adoptate în anii ’20, statul a încercat să-i îndrepte pe micii delincvenţi. Ca în atâtea alte cazuri, distanţa dintre teorie şi practică s-a dovedit mare.

Examenul arestării era socotit proba de foc în mişcarea comunistă clandestină. Se pare că tânărul Ceauşescu a trecut-o cu brio. În tabelele serviciului de Cadre, noiembrie 1933 este considerată şi data admiterii sale în Uniunea Tineretului Comunist (UTC). Aproape sigur o convenţie. Că se bucura de încrederea superiorilor o dovedeşte ascensiunea destul de rapidă. Anul ce stătea să înceapă avea să îi aducă noi încercări.

Scandalul: 12.000 de lei

Din acte se constată că Marin Vlăsceanu i-a instigat pe ceilalţi şi plecând de la sindicatul „Ciocanul” în fruntea lor a mers la magazinul de încălţăminte al dlui Mihăilescu din Calea Victoriei nr. 28, unde lucrătorii erau în grevă, a provocat scandal şi a devastat vitrina magazinului, spărgându-i un geam în valoare de circa 12.000 de lei.

Moartea comisarului-anchetator

Marin Vlăsceanu, liderul grupului arestat în noiembrie 1933, nu a rămas în istoria comunismului. Nici cei arestaţi împreună cu Ceauşescu. În autobiografia din 1945, viitorul lider comunist nu îl menţionează pe Vlăsceanu. După unele documente, în 1934 ar fi dat pe mâna poliţiei organizaţiile comuniste de la Iaşi şi Hârlău. În orice caz, colegii din mişcare l-au bănuit de trădare. Ca şi alţi poliţişti ai „regimului burghezo-moşieresc”, Gheorghe Ananiu a fost arestat în 1948. Comisarul care l-a anchetat pe Ceauşescu prima oară a murit la închisoarea Gherla, în 1960.

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: