Aisha Gaddafi a aflat că tatăl ei a murit de la un rebel care a răspuns la telefonul acestuia. Familia lui Gaddafi cere cadavrul dictatorului.


Un oficial important din rândul combatanţilor din Misrata s-a declarat ruşinat de modul în care unul dintre rebeli i-a dat vestea morţii lui Kadhafi fiicei acestuia, Aisha, care l-a sunat pe telefonul mobil la câteva minute după ce aceasta a fost împuşcat.
„Aisha a sunat şi unul dintre revoluţionari i-a răspuns”, a declarat comandantul. „El i-a spus: S-a terminat. Abu Shafshufa a murit”, folosind un apelativ care face aluzie la părul creţ al acestuia, relatează Daily Mail, în ediţia online.

Aisha, mama ei şi doi dintre fraţii săi au fugit în Algeria după cucerirea Tripoli de către rebeli. Ea a născut în zilele următoare, iar Guvernul algerian a refuzat să îi trimită în ţara de origine.

Un cotidian algerian cita sâmbătă surse oficiale care afirmau că după moartea lui Kadhafi, autorităţile ar putea să îşi revizuiască poziţia.
––
Familia lui Muammar Gaddafi a cerut vineri să îi fie predate cadavrul fostului lider libian şi al fiului său Muatassim, ucişi după ce au fost capturaţi în viaţă de combatanţi ai Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), şi a făcut apel la o anchetă privind circumstanţele morţii lor, informează Mediafax.

Într-un comunicat difuzat de postul de televiziune Arrai, apropiat fostului regim libian, văduva fostului lider a cerut „ONU şi organizaţiilor internaţionale, în numele familiei combatantului martir Muammar Gaddafi, să constrângă CNT să predea cadavrele martirilor triburilor lor, pentru a le înmormânta conform riturilor islamice”.

Familia a făcut de asemenea apel la „o anchetă privind circumstanţele morţii liderului libian, fiului său şi camarazilor lor”, potrivit televiziunii cu sediul în Siria. „Conform imaginilor difuzate de televiziuni, se pare că martirii au fost executaţi de agenţii NATO”, a adăugat ea.

Fostul lider libian, în vârstă de 69 de ani, căutat de la preluarea controlului asupra oraşului Tripoli de către rebeli, în august, a fost capturat în viaţă, joi, la Sirt, la 360 de kilometri est de Tripoli, în apropiere de satul său natal, şi a fost ucis în circumstanţe încă neclare. Nu este clar dacă a fost executat sau dacă a fost ucis în schimburi de tiruri.

Fiul său Muatassim a fost de asemenea capturat în viaţă şi apoi a murit, potrivit imaginilor prezentate de televiziuni.

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a solicitat, de asemenea, la Geneva, demararea unei anchete asupra circumstanţelor morţii lui Muamma Gaddafi, în timp ce Amnesty International a evocat o posibilă crimă de război.

Potrivit unor surse din Consiliul militar din Misrata, unde se află cadavrul acestuia în prezent, Muammar Gaddafi va fi înmormântat într-un loc secret pentru a evita orice pelerinaj la mormântul său pe viitor.
„Sunt mândră de curajul în luptă al soţului şi fiilor mei, care au făcut faţă unei agresiuni din partea a 40 de ţări şi agenţilor lor timp de şase luni, care îşi vor găsi locul între martiri”, a adăugat Safia Gaddafi.
Safia şi trei copii ai lui Muammar Gaddafi, Aisha, Hannibal şi Mohamed, s-au refugiat în Algeria, în august. Un alt fiu al lor, Saadi, s-a refugiat în Niger, în septembrie.

Alţi trei fii ai lui Muammar Gaddafi au murit, de când a început conflictul, în februarie. Muatassin a fost ucis joi în regiunea Sirt, Seif al-Arab a fost ucis în aprilie, într-un raid NATO, iar Khamis a murit în timpul confruntărilor, în august.

Doar situaţia lui Seif al-Islam, în vârstă de 39 de ani, prezentat ca potenţial succesor al tatălui său, rămâne necunoscută. De joi seara, o serie de surse au anunţat moartea, arestarea sau fuga acestuia.

Ultimele cuvinte a lui Gaddafi: „Ce se întâmplă?

În prima înregistrare, Gaddafi este împins de un grup de rebeli, în timp ce el stă nemişcat, la pământ. Apoi este târât într-un camion. „Ce faceţi? Nu e permis aşa ceva în lumea islamică. Ce faceţi voi e interzis”, spune Gaddafi. „Ce faceţi voi e rău, oamenilor. Ştiţi ce e bine şi ce e rău?”, spune el.
Unul dintre tineri ţipă: „Muammar, câine!”, în timp ce fostul lider îşi şterge sângele care-i curge pe gât şi umeri.
Gaddafi gesticulează către tânăr să aibă răbdare şi întreabă „Ce se întâmplă?”
Apoi, un tânăr soldat poate fi văzut cărând o cizmă şi strigând: „Asta e cizma lui Muammar! Victorie! Victorie!’
„Ţine-l în viaţă”, strigă cineva.
Un alt rebel spune: „Dumnezeu e mare, Dumnezeu e omnipotent!”, iar când Gaddafi cere îndurare, un soldat spune „Taci, câine!”. Apoi e auzit un foc de armă, iar înregistrarea se încheie.

O a doua înregistrare pare a surprinde momentele ce au urmat şi îl arată pe Gaddafi mort, pe pământ. Este clar că a fost ucis. Lumina cade la fel ca în prima îregistrare şi există aceeaşi atmosferă de bucurie a soldaţilor. Pantoful poate fi şi el văzut în cea de-a doua înregistrare.

Despre Ovidiu
Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. (Plutarh)

One Response to Aisha Gaddafi a aflat că tatăl ei a murit de la un rebel care a răspuns la telefonul acestuia. Familia lui Gaddafi cere cadavrul dictatorului.

  1. Silviu Craescu spune:

    Moartea lui Gaddafi miroase a petrol !

    America a cedat Frantei, Marii Britanii si Italiei petrolul Libian in schimbul dominatiei continentului African!
    NATO ca si organizatie „militara defensiva” a depasit mandatul ONU la fel cum a facut si in Iugoslavia si impreuna cu agentii statelor respective deghizati in rebeli, a devenit instrumentul chirurgical principal de asasinare, a unui recunoscut terorist frecventabil pana de curand chiar si de actualul presedintele roman in functie domnul Traian Basescu.
    Piesa de teatru in timp real jucata la matineu la care a asistat practic tot mapamondul, a avut ca tema sfarsitul dictatorilor din lumea araba,unde in rol principal a jucat magistral timp de 42 de ani, un dictator laic care a tinut in sah lumea intreaga. Gaddafi in final a fost vanat ca un soarece pe baza cu un mandat ONU ambiguu, de cea mai mare coalitie militara din toate timpurile. Piesa tragica pentru poporul libian divizat a tinut cateva luni de zile, iar in final fara o judecata dreapta la fel ca „fratele” sau Ceausescua fost exexutat public, fiind ucis cu bestialitate de un drogat sub acoperire.
    Presa americana si cea aliata obedienta SUA a aratat ca sub bagheta si conducerea SUA cu participare si figuratia aliatilor NATO, propaganda impotriva opozantilor actiunii de inlaturare a dictatorului din Libia sau pe plan extren precum Rusia si China a fost perfecta, facand palida de rusine propaganda lui Goebbels.
    Tiparul se pare ca se repeta…numai ca protagonistii sunt altii.
    Nu ma intereseaza Gaddafi ci soarta poporului libian care isi va dona sangele negru pe altarul luptei pentru libertate,si democratiei vremelnica.
    Libienii in euforia clipei, nici nu stiu ce ii asteapta….se pare ca poporul libiannu a auzit, nu a stiut sau nu a invatat din ce a patit Romania dupa revolutia din 1989..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: