Caroline


Poveste adevărată. 60 de minute cu Caroline. Aveam doar 15 ani.

Ca în fiecare zi de școală plecam la stația de autobuz ca să mă intorc acasă. Într-o zi, în timp ce mergeam spre stație, fiind în graba mă gândeam cum să scurtez drumul spre stație, apoi am luat-o pe o scurtătură printr-un bulevard cu o grădină mare plină de copaci flori și iarbă, am continuat drumul spre stație, am cotit apoi la stânga m-am apropiat de stație, am dat o privire către stație ca să văd câți pasageri așteaptă autobuzul, la cam vreo 5 de metri distanță, am observat o bombă sexi, stătea în apropierea stației ea era de fapt singurul pasager, o elevă de liceu, o bombă sexi, era atât de frumoasă încât o clipă am crezut că visez, totul s-a derulat foarte repede.

Când m-am apropiat de stație am observat ca eram numai noi amândoi unul langa altul, în acel moment Caroline și-a ridicat ochelarii de soare deasupra săracilor privindu-mă misterios și zâmbind, avea niște ochii mari verzi strălucitori, cu o prezență atât de interesantă parcă ziceai ca este vorba de o prințesă fermecătoare. Fani, era o altă gagică pe care o cunoșteam mai înainte, era mai mică decât ea, dar și Fani, avea sânii mari.

Bomba asta de care vorbesc se numea Caroline, era cu doi ani mai mare decât mine, avea in jur de 17 ani. Era foarte îngrijită cu parul lung de culoarea șaten, era cam la înălțimea mea, pieptul ei era ca în vise, mare, rotund ca două minge de basket. Avea un corp subțire de parcă ziceai ca e un manechin, purta blugi strâmți, cu o bluză scurtă albă pe ea cu decolteu transparent, cu doar trei nasturi și o curea argintie prinsă strâns in jurul buricului care îi punea în evidență sânii. Când m-am apropiat de ea, am aruncat o privire timidă, în acel moment se uita și ea la mine cu niște zâmbete, ceea ce chiar m-a stânjenit.

Pe neașteptate, m-a întrebat, cât este ceasul, i-am răspuns că este ora trei, imediat după câteva minute a sosit autobuzul, m-am urcat primul, autobuzul era aproape gol, m-am așezat în mijlocul autobuzului, deodată o văd urcând treptele autobuzului mișcându-se înăuntru, spre uimirea mea s-a așezat chiar lângă mine când tot autobuzul de fapt era aproape gol. Șoferul a pornit motoarele autobuzul a ieșit l-a drum. M-am uitat puțin în lateral de la fereastră și ea mi-a zâmbit, pentru o clipă mi s-a oprit respirația am transpirat, am început să înroșesc, mi-a fost rușine, am înțeles că trebuie să spun ceva, dar mi-a fost rușine, spre surprinderea mea, Caroline, s-a întors la mine cu o întrebare; tu unde studiezi am răspuns la facultate, iar ea imi povesteste că ea învață la altă facultate din același oraș și locuiește într-un cartier chiar lângă mine.

Avea o privire atât de pătrunzătoare și profundă, cu ochii ei verzi concentrați asupra mea care m-a făcut să imi pierd mințile!

Am rămas hipnotizat, am rămas blocat, nu am putut să scot un cuvânt din gură. Autobuzul a continuat să circule spre destinație când a ajuns la o stație cred ca a doua, se urcă un operator de bilete, Carolinei săraca i-a scăpat biletul din mână, s-a aplecat să-l ridice iar eu din acest punct vizual i-am văzut sânii care erau imenși.

Deodată îmi spune frumos și calm, dar tu unde te uiți? i-am spus la operatorul de bilete, în timp ce îi priveam sâni îmi spune, ce nu-ți place? I-am spus că totul este bine imi place totul. Între timp această Caroline a scos niște cărți din geantuța și mi-a cerut ajutorul să-i țin o carte pentru că-i alunecase geanta, unele dintre cărți i-au scăpat din mâini, am întrebat-o așa pentru că autobuzul se apropia deja spre casă, cum te cheamă? mi-a spus Caroline, i-am spus bine, pe mine Albert, mă mai întreabă ești spaniol, i-am spus că nu, sunt român și a început să zâmbească cu o privire foarte țepoasă verzuie profundă ca de un șarpe Cobru, eram la 5 de centimetri distanță de ea i-am simțit căldura corpului și bătăliile de inima, îmi doream foarte mult să o sărut, așa mi s-a întâmplat mie atunci gândind in mod imaginar.

La o cotitură lângă hotelul de la intrarea orașului, șoferul a frânat brusc eu stăteam lângă geam și ea a căzut peste mine cu sânii pe genunchii mei, am simțit o căldură atât de puternică, încât nu știam cum să scap din această situație dar ea mi-a zis scuze, doar cu siguranță nu te-am deranjat.

Pe atunci nu erau că în zilele noastre telefoane mobile. Intre timp am întrebat-o unde locuiește, mi-a arătat o vale cu niște vile de două etaje, i-am spus ok.

În surprinderea mea Caroline mi-a cerut sa-mi notez numărul ei de telefon și mi-a zis sunați-mă astazi spre seară. Până la urmă am ajuns langa casă, i-am zis aici lângă stația asta de poliție cobor dar ea mi-a zis mai întâi vino la noi să bem o cafea i-am spus ok, m-am dus cu ea la casa ei dar nu era nimeni în casă imediat s-a dus la bucatarie după câteva minute s-a întors și s-a așezat la masă langă mine m-a servit cu o cafea și cu o prăjiturică a deschis o sticlă de țuică eu am aprins o tigară apoi am început să ne iubim am luat-o în brațe ne-am tăvălit pe covor ca niște nebuni si-a dat jos bluzița și blugii a rămas doar în sutien și chiloței, dintrodata cineva băte la ușă ce or fi mă gandeam, Caroline speriata a venit si m-a rugat să sar repede pe fereastră am deschis o fereastră i-am făcut semn cu mâna și am fugit repede la mine acasă. Au mai fost două întâlniri amoroase între noi, dar între timp l-am cunoscut pe fratele ei și m-a rugat să o părăsesc dacă nu am intenții serioase.